PONTA confirmă: îl grațiază pe GICĂ POPESCU

Prim-ministrul Victor Ponta a comentat declaraţiile lui Gigi Becali privind posibilitatea graţierii sale şi a lui Gică Popescu.

„Pe Gică Popescu chiar l-aş graţia în prima zi, iar despre domnul Becali cred că a suferit, a plătit. În final, cred că mai bine le iei oamenilor banii, dacă au făcut ceva ilegal. Nu mi-am ascuns simpatia nici pentru domnul Popescu, nici pentru domnul Becali”, a declarat Victor Ponta.

În ce priveşte posibilitatea adoptării unei Legi a graţierii şi amnistierii, premierul a spus că este nevoie de o analiză exhaustivă a datelor privind sistemul judiciar românesc. „Nu cred că putem lua o asemenea decizie decât dacă vii cu o analiză clară şi dacă minciuna şi ipocrizia încetează. Cei care au venit cu proiectul Legii graţierii au fost Crin Antonescu şi Relu Fenechiu. Eu le-am spus că o să fie o problemă cu Traian Băsescu şi propaganda lui”, a spus Ponta, la România TV.

Omul de afaceri Gigi Becali, condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare, spune că nu mai speră la graţiere din partea preşedintelui Traian Băsescu, dar este convins că Victor Ponta îl va graţia când va ajunge primul om în stat.

„Fac un apel către premier: am avut creștere economică… eu ii spun așa: poți să faci… să te dai peste cap, Dumnezeu ți-a dat semnal «te iubesc, ești drept, îți dau semnal, un început să răzbești în guvernare», îi dă și alte semnale, și inundații, și cutremure… din Sfânta Scriptură «împliniți dreptatea Domnului și toate celelalte se vor alătura vouă». Și îi dau sfat, știu despre ce e vorba: împlinește dreptatea, fii bărbat puternic! Dă legea grațierii, că se țin bărbați în pușcării, mor părinți de dor… Și ocupă-te și de pușcării, ia-l pe ministrul Justiției la întrebări. Fă ce spun eu: dă grațierea și-ți va da Dumnezeu fără chinuri”, a spus Gigi Becali.

Întrebat dacă mai speră să fie graţiat de Traian Băsescu, Gigi Becali a răspuns: „Nu sper, că dacă era, mă grația până acum. Premierul Victor Ponta a spus că dacă ar fi ministrul Justiției ar propune grațiere (… ) Cred că imediat când va fi președinte, a treia zi… grațiere Becali și Gică Popescu”.