Replică Băse la Rogozin: Câtă VODKĂ a consumat?

Traian Băsescu i-a dat replica vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, după ce ultimul a amenințat România.

„La astfel de declaraţii eu nu pot avea decât o singură reacţie. Trebuie să aflăm câtă vodcă a consumat Rogozin înainte să facă aceste declaraţii. E o declaraţie lipsită total de respect faţă de un alt stat, faţă de orice altceva ce nu reprezintă Mama Rusia”, a declarat Traian Băsescu pentru opiniatimisoarei.ro.

Şeful statului a adăugat că Rogozin a rămas încă la modul de gândire al stalinismului.

Întrebat despre faptul că Ministerul român al Afacerilor Externe a cerut lămuriri oficiale în acest caz, Băsescu a răspuns: „E o procedură absolut normală ca ministerul să întrebe, deoarece nici Ministerul Afacerilor Externe al României n-avea de unde să ştie câtă vodcă a consumat Rogozin înainte de această declaraţie”.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a amenințat, după ce România nu i-a permis să-i tranziţeze spaţiul aerian, că romanii vor afla, în curând, cine sunt şi care este părerea ruşilor despre ei.