Premierul Victor Ponta s-a pozat alături de delegaţia României la Eurovision, înainte ca Paula și Ovi să intre pe scenă. Ponta și soția lui, Daciana, au plecat sâmbătă la Copenhaga, pentru a urmari live finala concursului.
El a postat fotografia pe Facebook, unde a scris și un mesaj.
„În această seară vom fi alături de echipa României (Paula Seling și Ovi) la finala Eurovision din Copenhaga! Mergem împreună cu patru copii foarte talentați, care au impresionat toată țara cu interpretările lor în cadrul concursului Next Star: Vanessa Marzavan (13 ani, din București), Elena Hasna (13 ani, din Târgu Jiu), Omar Arnaout (13 ani, din București) și Catinca Popa (12 ani, din București). Suntem foarte mândri că în acest an am reușit să sprijinim și financiar participarea reprezentanților noștri la Eurovision! Avem încredere că vor face cinste României. Vă ținem pumnii, mult succes diseară!”, a scris Ponta înainte de marea finală.