Hunor, despre maghiarii din Ucraina și cei din România

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că orice comparație între autonomia pe care o doreşte comunitatea maghiară din România şi ceea ce se întâmplă în Ucraina este „tendenţioasă şi greşită”.

„N-are nicio legătură cu Ucraina ceea ce credem noi şi ceea ce vrem noi. De fiecare dată când vorbeam de autonomie, de descentralizare, de fiecare dată am vorbit de un lucru şi de un model european şi nu de secesionism, de lucruri care se întâmplă în Ucraina, cu Crimeea. Orice comparaţie cu Ucraina e greşită, e tendenţioasă, ori nu înţelegem despre ce vorbim, ori există o oarecare rea voinţă. Nu căutăm noi soluţii conflictuale, aşa cum s-a întâmplat în Ucraina. Orice comparaţie eu zic că este greşită”, a subliniat Kelemen Hunor.

El a spus că reprezentanţii UDMR şi ai PCM vor avea mai multe discuţii pe tema proiectului de autonomie propus de UDMR.

„Am avut o întâlnire zilele trecute cu domnul preşedinte Biro (Biro Zsolt, preşedintele PCM – n.r.), am stabilit că săptămâna viitoare vom nominaliza o comisie comună, fiindcă acum 3-4 săptămâni am înmânat proiectul nostru privind autonomia şi urmează să convocăm o comisie comună ca să lucreze în continuare pe acest proiect, după ce ei au făcut observaţiile şi au analizat proiectul nostru. Începând de săptămâna viitoare, această comisie mixtă va funcţiona”, a afirmat Hunor.