Lovitură pentru Antena 3

CNA a amendat cu 20.000 de lei televiziunea Antena 3, pentru încălcarea legislaţiei audiovizualului în emisiunea „Sinteza zilei” şi în programele de ştiri din 13 şi 14 aprilie, în care a fost prezentată petiţia iniţiată de Jurnalul Naţional privind demiterea preşedintelui ANI, Horia Georgescu.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a revenit, în şedinţa de marţi, asupra emisiunilor de ştiri şi dezbatere difuzate pe 13 şi 14 aprilie la Antena 3 şi asupra emisiunii „Sinteza zilei” din 6 februarie, după ce în şedinţa de joia trecută niciuna dintre propunerile de sancţiune făcute în acest caz nu a întrunit numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a fi aplicată.

„Pentru” aplicarea amenzii de 20.000 de lei au votat membrii CNA Narcisa Iorga, Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel-Vasile Buda şi Laura Georgescu, în timp ce „împotrivă” au votat Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.