CRIMA – Suceava a dat verdictul. Cine a omorât-o pe Diana Maloş? (VIII)

În acest moment, la OTV se dezbate cu mare interes cazul unei tinere de 18 ani din Suceava găsită spânzurată în dimineaţa zilei de joi 11 decembrie 2008 în jurul orei 10,30. În prima fază s-a declarat la Poliţie că aceasta s-ar fi sinucis. Diana cocheta cu OTV-ul unde a prezentat nişte emisiuni, din vara anului 2008, după ce câştigase concursul „Miss Plaja” organizat de acest post de televiziune. Colegii de la OTV, în frunte cu Dan Diaconescu, dezbătând această sinucidere, au constatat nişte inadvertenţe, concluziile care încep să se contureze contrazicând ancheta oficială (care a spus clar că a fost sinucidere), balanţa înclinând mai mult spre ipoteza unei crime. În favoarea teoriei crimei apar mai multe elemente decât au fost luate în considerare iniţial. Drept urmare, considerăm oportun să dăm o mână de ajutor colegilor de la OTV, scoţând la suprafaţă tot pentru a fi dezbătute de opinia publică şi de organele de anchetă însărcinate cu soluţionarea cazului, câteva elemente şi informaţii inedite care au legătură directă cu acest controversat caz. Redacţia ATAC

În urma unui sondaj de opinie pe un eşantion reprezentativ, în Suceava peste 80% din cetăţeni sunt convinşi că în cazul Dianei Maloş a fost vorba despre crimă. Majoritatea celor întrebaţi erau oarecum speriaţi să-şi dea cu părerea despre ce cred ei, dar într-un final ne declarau uşuraţi că sunt convinşi că Diana a fost ucisă. Ipotezele lor despre cine ar fi fost principalul suspect, ne-au pus pe gânduri, deoarece majoritatea ne indicau o persoană tare controversată.

ALEXANDRA-PRINCIPALA SUSPECTĂ

Aproape toţi cei întrebaţi care optau spre crimă, ne-au spus că Alexandra, prietena Dianei şi ,,amanta” lui Bogdan este sigur implicată, deoarece ei remarcau insistenţa acesteia de a face sex cu Bogdan în jurul orelor 5.30 dimineaţa trimiţându-i acestuia mai multe sms-uri, în condiţiile în care ştia că Diana, prietena ei cea mai bună, stătea mai mult pe la Bogdan noaptea. În nici un sms nu-l întreba pe Bogdan dacă Diana este la el. Acest fapt duce la ideea că Alexandra ştia că Diana nu are cum să fie la Bogdan. În primele zile de dezbatare de la OTV, Bogdan îl ruga pe Dan Diaconescu să urmărească „pista“ Alexandra, atunci el crezând în varianta crimei. Apoi, insistenţa Alexandrei de a fi la acea oră la Bogdan, dă tuturor senzaţia că îşi căuta un alibi, deoarece ea a plecat în mod suspect la Bucureşti, în aceeaşi zi de marţi în care pleca şi Diana de acasă pentru totdeauna, apărând joi dimineaţa tot în acelaşi timp când apare şi Diana spânzurată! Faptul că Alexandra este nepoata d-lui Halaicu, şeful poliţiei din Suceava, le dă şi mai multă apă la moară celor care o văd pe Alexandra implicată.

DECEBAL ESTE AL DOILEA SUSPECT PRINCIPAL

În mai toate variantele sucevenilor, după Alexandra, care apare în top, următorul suspect este Decebal, un iubit mai vechi al Dianei şi aşa-zis un important interlop din Suceava, care i-a trimis un laptop cadou de ziua ei cu câteva zile înainte de sfârşitul tragic. De altfel, combinaţia Decebal şi Alexandra este cea mai speculată că ar fi fost împreună cu Diana în nopţile de 9 şi 10 dec 2008, nopţi în care nimeni nu ştie unde a dormit Diana, înainte ca ea să fie găsită moartă. Unii spun că acest omor ar fi fost din răzbunare, alţii din gelozie, dar cert este faptul că cei doi suspecţi aveau şi unul, şi celălalt aceste motive în ceea ce o privea pe Diana. Decebal, probabil, o mai iubea şi a aflat că Diana nu a dus acasă laptopul cadou şi gândea că era probabil la Bogdan. Alexandra a fost ameninţată de Diana în urmă cu câteva zile, când aceasta a aflat că o înşela cu iubitul ei Bogdan şi de aici până la răzbunare nu mai era decât un pas. O parte a celor intervievaţi mai spun că lumea interlopă nu este străină de moartea Dianei deoarece ea a fost martoră importantă la un incediu în vara 2008, în care mafioţii şi-au reglat conturile între ei, poliţia făcând mai multe arestări. Alţii îl văd asasin pe Claudiu sau Tolea, care erau şi ei în oraş în acele zile de 9-10 decembrie 2008, spunând că aceştia ar fi putut să facă această crimă tot în interesul mafiei locale.

În sfârşit, dar nu puţini, mai cred că Bogdan e şi el un suspect important, mergând pe ipoteza că ar fi fost surprins cu Alexandra în pat, când Diana a venit acasă la Bogdan sau de supărare că Diana l-ar fi părăsit. Bineînţeles că fantezia sucevenilor ne-a mai oferit şi alte variante pe care în acest moment nu le credem, dar vom reveni dacă constatăm că acest caz se îndreaptă spre aşa ceva.

VIDEO