CĂLĂRAŞI. Un adolescent, în vârstă de 16 ani, se zbate între viaţă şi moarte pe patul de spital după ce patru tineri l-au obligat să bea, până a căzut în comă alcoolică.
Băiatul a fost batjocorit, apoi aruncat în stradă fără milă. Potrivit anchetatorilor, întreaga ispravă a ieşit la iveală datorită unei înregistrări video, realizate chiar de făptaşi. Băieţii au filmat cum l-au lovit pe tânăr, până l-au lăsat aproape fără suflare. Chiar dacă băiatul zăcea nemişcat, distracţia tinerilor nu s-a încheiat aici. Aceştia l-au udat cu apă şi l-au abandonat dezbrăcat în plină stradă. În cele din urmă, unul dintre agresori, a sunat la salvare, însă până la sosirea acesteia băiatul nu mai sufla. A fost resuscitat cu greu, apoi transportat la spital. Acum victima se află în comă de gradul 2, având o alcoolemie de peste trei la mie. (G.R.)