Invitaţii lui Ţiriac au împuşcat 100 de mistreţi

VÂNĂTOARE. Partida de vânătoare de pe domeniul de la Balc, din judeţul Bihor, s-a încheiat. Invitaţii lui Ion Ţiriac, 30 de oameni de afaceri de seamă din Europa, au avut, sâmbătă, o zi perfectă, în care gonacii au avut mult de muncă: au încărcat zeci de mistreţi în căruţe, tractoare şi camioane frigorifice.

La prânz, invitaţii lui Ion Ţiriac au luat o pauză şi au mâncat preparate vânătoreşti şi au băut ţuică fiartă. În ciuda incidentului de vineri, când avionul în care se aflau Ion Ion Ţiriac şi omul de afaceri Elan Schwartzenberg a ieşit de pe pistă, partida de vânătoare s-au încheiat cu bine. Spre deosebire de alţi ani, când pregătirile se făceau cu săptămâni întregi înaintea evenimentului, de această dată autorităţile din Bihor susţin că nu au fost înştiinţate despre acest lucru. Despre domeniul Balc şi despre partidele de vânătoare ce se derulează, începând cu anul 2005, se pot consemna câteva date mai aparte. Domeniul de la Balc se află în administrarea Direcţiei Silvice Oradea.

Domeniul de la Balc are peste 11.000 de hectare, iar ţarcul unde are loc vânătoarea se întinde pe 1.500 de hectare. Ion Ţiriac a preluat din 2005, în concesiune, acest domeniu de vânătoare, până în anul 2015, şi plăteşte la stat o taxă de aproximativ un miliard de lei vechi. De asemenea, omul de afaceri a investit în acest domeniu de vânătoare aproximativ un milion de euro. La toate partidele de vânătoare organizate din 2005 şi până acum de Ion Ţiriac au participat oameni de afaceri şi unii dintre ei au investit în România. Anul trecut, printre invitaţi s-au numărat Max Emmanuel von Thurn und Taxis (latifundiar german), Klaus Mangold (preşedintele Daimler Chrysler), Wolfgang Porsche (moştenitorul companiei auto cu acelaşi nume), cei doi numărându-se printre vânători şi în acest an, Alfred Baumhauer (fabricant Cartier), Siegfried Wolf (preşedintele companiei de componente auto Magna Europa), Franz Rauch („regele” european al sucurilor), Rudolf Streicher (membru în mai multe guverne ale Austriei, candidat prezidenţial şi şef al partidului socialist), Carlo Pesanti (preşedintele Italcementi).

De departe însă cea mai controversată partidă de vânătoare a fost cea din 2005, când participanţii, oameni de afaceri de primă mărime, au împuşcat 185 de mistreţi, adică o treime din fondul domeniului. În fine, se cuvine să menţionăm că o asociaţie pentru protecţia animalelor a protestat, în 2005, faţă de partidele organizate de fostul tenismen cu dorinţa de a atrage atenţia asupra modului în care sunt tratate animalele la Balc. Între timp protestele s-au mai diminuat, aşa cum s-a diminuat şi numărul mistreţilor căzuţi sub cartuşele vânătorilor. Anul acesta au fost împuşcaţi doar 100 de mistreţi. (A. M.V.)