Mihai Stoica: Eu fac pușcărie degeaba

Curtea de Apel București (CAB) a amânat vineri, pentru 23 mai, judecarea contestației prin care managerul FC Steaua București, Mihai Stoica, solicită anularea condamnării sale la 3 ani și 6 luni de închisoare primită în dosarul transferurilor.

Vineri, în jurul orei 12,30, Mihai Stoica a fost adus de gardieni în sala de judecată având cătușe la mâini, după care a fost introdus în boxa acuzaților.

Judecătorii i-au spus însă că procesul trebuie amânat deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție nu a publicat în Monitorul Oficial o decizie privind aplicarea legii penale mai favorabile, ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri penale.

Stoica le-a cerut magistraților să ia cuvântul și le-a reproșat acestora faptul că a fost adus degeaba de la penitenciar.

„Sunt singurul condamnat căruia nu i s-a cerut pedeapsa. Faptele sunt prescrise. Am venit de la șase dimineața. Poate că vă e ușor să amânați dosarul, dar eu fac pușcărie degeaba”, le-a spus Mihai Stoica judecătorilor, după care a părăsit sala de judecată, însoțit de gardieni.

Judecătorii Curții de Apel București au decis pe 4 martie condamnarea la închisoare cu executare a celor opt inculpați din dosarul transferurilor din fotbal.

George Copos, fostul acționar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua – la 3 ani și 6 luni de detenție, Cristian Borcea, fost acționar la FC Dinamo – 6 ani și 4 luni, Ioan Becali – 6 ani și 4 luni, Victor Becali – 4 ani și 8 luni.

De asemenea, Jean Pădureanu, fost președintele al Clubului Gloria Bistrița, a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în același dosar, Gheorghe Popescu – la 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Nețoiu – la 3 ani și 4 luni de detenție cu executare.

CAB i-a condamnat pe inculpați în funcție de noul sau vechiul Cod penal și de cererile pe care aceștia le-au făcut prin avocați la ultimul termen de judecată.