Dana Rogoz este în culmea fericirii de când a devenit mămică. Vedeta are propriul prichindel, un băiat de nici două luni, Vlad, care a făcut-o, spune ea, să atingă fericirea supremă.
„Simt că nu pot fi mai fericită de atât. Este un sentiment sublim. La naştere, când i-am auzit vocea, am simţit cum mi se inundă sufletul de dragoste. O stare de extaz, pur şi simplu. Îl iubesc din ce în ce mai mult, cu fiecare zi”, s-a destăinuit Dana Rogoz.
Au trecut mai puţin de două luni de când Vlad s-a născut, pe 1 martie, iar Dana şi-a intrat în rolul de mamă atât de firesc, încât pare să fi făcut asta toată viaţa.
Se trezeşte din două în două ore noaptea, ca să-l alăpteze pe cel mic sau să-l liniştească, dacă plânge, dar spune că n-o deranjează deloc şi n-o oboseşte peste măsură. Iar ziua, face un balet incredibil între îngrijirea celui mic şi proiectele în care este implicată. Îşi împarte sarcinile cu Radu, soţul ei, iar când amândoi sunt plecaţi, mama Danei e „la datorie”.
„Visăm şi eu, şi Radu la o vacanţă în trei cu rulota. Nu cred că vom pleca în străinătate cu Vlad anul acesta, dar prin ţară sigur dăm o tură!”, ne-a mărturisit Dana.