După ce a prestat pentru ediţia specială de Sărbători a fostei emisiuni „Dansez pentru tine”, transformată în „Minunea dansului”, contractul Iuliei Vântur cu Pro TV a ajuns la final.
Rămasă fără „Dansez pentru tine”, emisiune pe care a prezentat-o cu succes, alături de Ştefan Bănică junior, Iulia Vântur ar putea reveni la prima sa dragoste, mai precis la pupitrul ştirilor PRO TV.
Potrivit unor surse din interiorul postului TV, Iuliei i s-a propus, printre altele, să revină la pupitrul ştirilor PRO TV. Cum aceasta are în prezent şi alte proiecte, cum ar fi cariera sa ca actriţă, iar o eventuală întoarcere la prima sa dragoste i-ar îngrădi libertatea de mişcare, mai ales că va mai avea ceva drumuri de făcut în India, Iulia nu s-a grăbit însă să „dea cu subsemnatul”.