Contribuabilul, cu statut de angajat, care n-are altă sursă de venit decât batjocura numită salariu, continuă să rămână, exact ca în „Arendaşul român”, „talpa” societăţii în România.
Enigma nu este cum supravieţuieşte (deşi este o enigmă!), ci cum se lasă prostit de o clasă politică ce, indiferent de culoare (oricum n-are nicio importanţă, fapt dovedit de Oprea, Voiculescu şi alţi oportunişti care, deşi n-au fost aleşi niciodată de popor, continuă să conducă ţara), n-are alt scop la guvernare decât să se îmbogăţească şi asta – incapabili să creeze şi să realizeze activităţi profitabile – ori prin furat, ori protejându-i pe cei care fură. Este o enigmă faptul că deşi din ceea ce li se promite nu se înfăptuieşte nimic, din contră, cresc birurile până la insuportabilitate, bazinul electoral al celor aflaţi la putere continuă să rămână constant, în pofida faptului că sunt minţiţi şi furaţi sistematic.
Ce fel de „alchimie” psihologică sau de altă natură („flacăra violet”) utilizează politicienii pentru a prosti frecvent 7-8 milioane de alegători, mi-e imposibil să percep, pentru că o lume normală nu poate funcţiona astfel. Să nu realizezi nimic din ce ai promis, din contră, să baţi record după record la capitolul corupţie şi fraudă fiscală la nivel de demnitari şi totuşi să continui să te bucuri de încrederea populaţiei, este ceva ce sfidează logica şi trece graniţa către prostie crasă! O fi pensionarul României (cel mai disciplinat, se pare, votant) mulţumit cu postura şi situaţia sa? Sau o fi blazat şi resemnat şi se comportă ca un automat, furat de peisajul creat de instituţiile de propagandă? Indiferent ce determină ieşirea la vot şi structura acestuia, un lucru – dacă facem abstracţie de ignoranţa totală – este clar: ne place minciuna şi ne place să fim furaţi!
Politica dâmboviţeana, ca şi opiul, a devenit un viciu la care se renunţă extrem de greu după ce l-ai consumat. Principalele calităţi pe care le consacră domeniul – încă din timpul fanarioţilor – sunt viclenia şi prostituţia morală, atribute fundamentale şi definitorii. În politica dâmboviţeană, precum în doctrina răului absolut, este permis orice, de la minciună, ipocrizie, hoţie şi până la trădare (sub toate formele ei), nimic nu este condamnabil. Şi ce dacă ai minţit? Şi ce dacă ai furat? Şi ce dacă ai condamnat la sărăcie, umilinţă şi batjocură un întreg popor? Şi ce dacă ai distrus concurenţa şi l-ai falimentat pe cel corect? Şi ce dacă ai împărţit banii publici după bunul plac, atribuindu-i dedicat? Morbul puterii nu lasă loc de altruism, nici de compasiune, nici de milă, nici de adevăr şi dreptate pentru cei pe care-i „păstoreşti” şi pe care-i sfidezi permanent de parcă ai avea origine divină. Eşti puternic, eşti deasupra legii şi ţi se cuvine totul!
Ca politician, de ce să-ţi pese de faptul că poporul n-are locuri de muncă, nu are ce pune pe masă şi este îngrijorat pentru ziua de mâine, dacă tu nu câştigi nimic? Singurul lucru de care trebuie să-ţi pese sunt banii de la buget care să asigure fonduri Mafiei care te-a propus, ales şi care te susţine. Şi cum altă variantă n-ai, singura metodă e să impui biruri tot mai multe şi tot mai variate, dovedind o imaginaţie debordantă în crearea de taxe şi impozite, demonstrând că ai acces şi trăieşti într-o lume impenetrabilă şi inabordabilă pentru cetăţenii de rând. Iar ei trebuie să înţeleagă că e un privilegiu să fie contemporani cu tine şi e suficient!
La cererea Mafiei care conduce, în fapt, România (preşedinţii de consilii judeţene, primarii, şefii de partid şi toată clica de evazionişti fiscali protejată de aceştia) Guvernul a desfiinţat Garda Financiară, minţind că aceasta nu era eficientă şi că va înfiinţa o instituţie mult mai eficientă care să se ocupe de colectare şi, în special, de marea evaziune. În realitate însă lucrurile stăteau exact invers: Garda Financiară deranja Mafia politică şi Crima Organizată. Au trecut şase luni de când noua instituţie funcţionează, iar rezultatele sunt cele anticipate: în pofida minciunilor şi promisiunilor, tot „buticarul „este cel „călărit „. Marea evaziune – pe care Ponta şi Chiţoiu o stabileau ca fiind ținta noii instituţii – nu numai că n-a fost deranjată, ci a explodat şi s-a consolidat, întinzându-şi tentaculele peste tot, chiar şi în noua structură.
Schimbându-şi din mers „doctrina”, hoţii s-au reorientat şi au devenit „sponsorii” noii puteri, punându-se astfel la adăpost de „atacul” noii structuri anti-evaziune. Sub comanda lui Ponta şi Chiţoiu, A.N.A.F.-ul a devenit o anexă politică, un instrument de lucru al puterii politice (preluată, cu tot cu şeful recondiţionat, de Ponta de la Antonescu). Nimeni, dar absolut nimeni din cei care îşi „cumpără” protecţia politică, dacă nu deranjează „opoziţia” (adevărata opoziţie în România au devenit D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. – încă nesubordonate politic şi încă rezistând atacurilor „baronilor locali”, care conduc România după sistemul Camorra), nu este „călcat” de instituţiile de control fiscale, pentru că începând de la şefii A.N.A.F. şi până la şefii de birouri din structurile subordonate, toţi sunt numiţi pe criterii politice şi servesc „doctrina” partidului-stat, respectiv a şefului-stat, primul-ministru. Şi atunci cum vrei să performezi în colectarea veniturilor?
Dacă re(de)formarea A.N.A.F., „opera” lui Ponta şi a lui Chiţoiu – de care, curios şi ipocrit, sunt mândri, deşi este contabilizată la categoria eşec total chiar de către proprii miniştri, singurul „beneficiu” fiind, se pare, „evaporarea” a 72 milioane de euro, cheltuiţi cu re/destructurarea A.N.A.F., spălaţi prin intermediul unor firme de casă – care reprezintă „garanţia” creşterii gradului de colectare a veniturilor, ține, din punct de vedere al realizărilor, mai mult de zona abstractului, fiind întreţinută premeditat cu minciuna, fundul sacului bugetar este însă o realitate concretă, ce nu poate fi substituită nici cu minciuna nici cu statistici. Nu poţi oferi statistici sau minciuni, că ANAF îşi face datoria, unei Mafiei bugetate, care te sprijină politic, când aceştia cer bani iar în sac (buget) nu sunt bani.
Cum de A.N.A.F. nu te poţi lua, riscând să-ţi distrugi creaţia şi să accepţi eşecul, singura variantă şi cea mai proastă a rămas creşterea taxelor. Astfel s-a ajuns la majorarea accizei la carburanţi. De ce nu a redevenţei, aşa cum ar fi fost normal şi logic, în prima fază? Simplu! Cum să umbli la redevenţă, când „tata” Năstase, „pastorul” României, când s-a vândut „PETROM „(cel mai mare şi valoros brand al României), a „pasat „austriecilor şi debitele de 33.000.000.000 miliarde lei (vechi) reprezentând furăciunile clientelei politice din acea vreme („Steaua Română”, „Astra”, „Rafo”, „Vega”, „Petromidia”, „Suplacu de Barcău”, benzinarii privaţi, etc.)? Cum încerci să creşti redevenţa, cum eşti şantajat că se vor face publice „listele” cu beneficiarii „amnistiei” OMV! Doar n-ar fi cei de la OMV nişte îngeri dacă ţi-au acoperit furăciunile? Şi cum mulţi dintre actualii „sfetnici „PSD şi grei ai partidului au încă debite la PETROM, normal că majorarea redevenţei iese din discuţie (!?). De cealaltă parte, dacă umbli la colectarea TVA, te loveşti de altă Mafie, mai actuală, care „întreţine „clasa politică, văduvită de existenţa unui PETROM. Ultima soluţie? O altă minciună, precum că nu există altă soluţie decât creşterea accizei. Aşa să fie?
Numai cei care circulă cu calul şi căruţa nu sunt afectaţi de creşterea preţului la carburanţi, pentru că, logic, o astfel de creştere va afecta toate costurile posibile şi va afecta semnificativ nivelul de trai. Şi totuşi, în pofida semnalelor negative, reacţia populaţiei este inexplicabilă. Nepăsare, blazare, resemnare? Indiferent ce-o fi, e greu de înţeles! Să ţi se bage mâna în buzunar cu forţa şi tu să nu reacţionezi, din contră, să-l feliciţi şi gratulezi dându-i votul în continuare, e mult prea aiurea ca să poată avea o explicaţie logică.
Analizând structura Bugetului general consolidat (februarie 2014), constatăm că din total venituri fiscale la Bugetul de stat, reprezentând 2,8% din PIB (în februarie 2013 procentul era 2,8% din PIB!?), ponderea cea mai mare o au TVA (1,3%), accizele (0,5%) şi (culmea!) CAS (1,4%). Impozitul pe profit (indicator care arată adevăratul nivel al economiei, respectiv producţia) reprezintă (atenţie!) doar 0,1% din PIB, mai mic decât impozitul pe salarii, ce reprezintă 0,6% din PIB.
Comparativ cu sumele preconizate de Ponta ca rezultat al creşterii accizei la carburanţi, cele din colectarea eficientă a TVA ar rezolva mult mai multe din problemele bugetare. Conform statisticilor, economia „subterană” reprezintă aproximativ 40% din PIB, situaţie în care TVA (sectorul cel mai vizat de frauda fiscală), dacă TVA ar fi colectată corect, ar putea să reprezinte peste 1,8% din PIB, ceea ce în termeni reali ar însemna peste 3.300.000 lei suplimentar, adică aproximativ 1 miliard de dolari lunar în plus. Aceşti bani există, sunt achitaţi consecvent de cetăţenii disciplinaţi şi sunt colectaţi şi însuşiţi de Mafia din comerţul din România (carne, cereale, lactate, legume-fructe, electronice, construcţii etc.), în decursul unei luni. O Mafie de care nici Guvernul Ponta, deşi este atenţionat frecvent de SRI, SIE, SIPI, Ministerul de Interne etc., nu are curajul să se atingă. Se pot compara aceste sume cu cele colectate de Guvernul Ponta din majorarea accizei la carburanţi?
Dar pentru că a colecta TVA de la Mafie înseamnă să modifici legislaţia actuală, introducând metoda simplificată de colectare a TVA (taxare inversă) şi obligativitatea controlului fiscal în cazul înstrăinării părţilor sociale ale societăţilor comerciale – din păcate, domenii controlate complet de Mafia care susţine Guvernul şi care se opune unor astfel de modificări legislative – Guvernul Ponta, ca şi cele anterioare, pentru a nu „deranja” Mafia şi a proteja în continuare „afacerile” acesteia, a considerat mai „corectă” şi mai eficientă creşterea accizei, transferând „povara” bugetară, din curtea Mafiei – care a substituit sumele ce „lipsesc” din visteria ţării – în sarcina contribuabililor corecţi, dovedind, încă o dată, că reformarea A.N.A.F. a fost o cacealma şi că cetăţeanul este pus în situaţia de a plăti şi suporta de trei ori prostia politică: o dată pentru reorganizarea A.N.A.F.; a doua oară plătind TVA Mafiei protejată de Guvern şi a treia oară, prin plata accizei majorate – nesigur nici de această dată că banii vor ajunge unde trebuie şi nu la crima organizată care dirijează „afacerile” clasei politice.
În logica Guvernului, varianta creşterii accizei a fost preferată, în primul rând, datorită sistemului sigur de colectare şi riscului mai mic de a nu deranja Mafia ce se ocupă de frauda fiscală, acciza la carburanţi fiind încasată de către producător/importator în momentul eliberării produsului în consum, dată la care banii sunt viraţi la buget. Şi cum producătorii/importatorii de carburanţi sunt puţini şi uşor de controlat, iar evaziunea fiscală în acest domeniu este mai redusă decât în cazul TVA, Guvernul Ponta, în loc să majoreze redevenţa (care este cea mai mică din lume) şi să eficientizeze activitatea de colectare a TVA de la crima organizată (pe care cetăţeanul oricum o achita), a preferat să majoreze acciza, ocolind „afacerile” Mafiei, considerând că este mai puţin „periculos” decât „să se ia la trântă” cu Mafia, să bage mâna adânc în buzunarul cetăţeanului, pentru a asigura baronilor locali fonduri de campanie, cum spune inclusiv preşedintele României (fapt ce se întâmpla şi pe timpul lui Boc).
În final, constatăm că nimic nu-i pe gratis şi că minciunile prin care se accede la putere sunt foarte scumpe; că sunt plătite de către alegătorul ignorant şi credul şi că, în fapt, campaniile anticorupţie şi antifraudă cu care majoritatea partidelor câştigă alegerile nu sunt altceva decât clişee machiavelice cu care sunt prostiţi şi minţiţi alegătorii. Este evident că cei care vin la putere sunt marionetele celor ce fraudează Bugetul de Stat şi că anticorupţia şi antifrauda sunt doar gogoşi electorale, cu care este „anesteziată” şi „adormită” vigilenta alegătorului. De 24 de ani schimbăm pe dracu cu taică-său şi invers, toţi minţindu-ne la fel.
În realitate, niciun Guvern nu a luptat cu evaziunea fiscală şi nici cu corupţia, din contră, le-au protejat şi practicat, împreună cu cei care i-au propulsat la putere, iar dacă s-au mai eliminat, aceştia s-au eliminat între ei, pentru a câştiga pieţele. Dovada cea mai elocventă constă în faptul că deşi puteau dubla veniturile fiscale introducând taxarea inversă în cazul TVA şi obligativitatea controlului fiscal la cesionarea părţilor sociale, niciun Guvern n-a făcut acest lucru, oferind justificări care de care mai penibile. În realitate, impotența guvernelor în acest domeniu a fost determinată de interesele crimei organizate, care susţin şi controlează clasa politică. Cum să introduci taxarea inversă în cazul TVA sau control fiscal la cesionarea părţilor sociale când o droaie de parlamentari şi de miniştri sau de oameni de afaceri, susţinători politici, şi-au construit şi consolidat averea şi puterea pe fraude fiscale de acest gen?
Guvernul care va introduce metoda simplificată a colectării TVA (taxare inversă) şi obligativitatea controlului fiscal, respectiv plata datoriilor bugetare la cesionarea părţilor sociale (vânzarea firmelor), va fi un guvern cu adevărat naţional, care va crea un adevărat tsunami politic şi economic, bulversând şi eliminând o clasă politică ticăloasă, pripăşită la putere cu sprijinul Mafiei, asanând moral o societate bolnavă, în care hoţii au devenit modele de urmat şi în care prostituţia morală a devenit virtute, iar viclenia şi minciuna calităţi care te propulsează în societate. Nicio societate n-a evoluat fără a fi protejat cel care creează, în detrimentului celui care speculează (fură). Din păcate, guvernele României, din 1990 şi până astăzi, n-au încurajat pe cei care au produs, ci pe cei care au speculat (vândut). Faptul că din totalul veniturilor fiscale, impozitul pe profit reprezintă doar 0,1 % din PIB faţă de 1,3 % TVA, spune tot despre maniera diletantistă şi antinaţională de guvernare a României. Iar noi plătim consecvent facturile unor haimanale politice, care ne-au vândut cu tot cu ţară, minţind cu neruşinare că acesta este interesul naţional.
Pavel Roman
Fost comisar al Gărzii Financiare
