Petiţiile pe care Gigi Becali le-a trimis Comisiei de abuzuri şi petiţii din Parlament, în care reclamă abuzuri din detenţie şi cere să fie lăsat să-şi viziteze familia şi să se opereze în străinătate, au fost înregistrate joi la Inspecţia Judiciară, care urmează să le analizeze.
Consiliul Suprem al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară au demarat anchete în penitenciare în urma sesizărilor depuse în Parlament de către Gigi Becali, informează România TV. În cadrul acestor anchete vor fi audiaţi şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi şefi penitenciarelor unde Gigi Becali a fost încarcerat, Jilava şi Poarta Albă. Scopul ancetei este acela de a se vedea condiţiile din penitenciare, precum şi de a se cerceta dacă sesizările depuse de Gigi Becali sunt întemeiate, iar hotărârile instanţelor de judecată sunt corecte. Se va verifica de ce acesta nu a fost învoit în urma numeroaselor cereri depuse.
Se va controla motivul pentru care acesta nu a fost operat în libertate, după cum solicitase. Un alt obiect al controlului sunt vizitele pe care Gigi Becali spune că nu le-a primit, chiar dacă are dreptul la 7 vizite pe săptămână. Pe de altă parte, tot Gigi Becali declara că nu vrea să fie văzut de mama sa şi de ficele sale în închisoare.
Controalele ar putea dura câteva luni până la finalizare. În luna martie, Gigi Becali a trimis Comisiei de abuzuri şi petiţii din Parlament două petiţii prin care cerea să-şi viziteze familia şi să se opereze în străinătate. El reclama totodată că este torturat şi că are parte de tratamente inumane în detenţie.
În petiţie, Becali, închis la Penitenciarul Poarta Albă, se plângea că nu îi este permisă efectuarea unei intervenţii chirurgicale şi tratamentul aferent „într-o unitate spitalicească fără pază, din afara ţării, dotată cu aparatura medicală necesară, pentru soluţionarea bolii grave” de care suferă. De asemenea, finanţatorul Stelei spune că nu poate lua legătura cu familia, el menţionând că a cerut Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), de mai multe ori, aprobarea unei permisii, însă toate demersurile i-au fost respinse.
Băsescu cere control în puşcării după reclamaţiile făcute de Gigi Becali.
„De la data la care am fost încarcerat, 20 mai 2013, nu am mai putut ţine contactul cu familia decât telefonic. Acest fapt este legat de tradiţia noastră machedonească care nu permite prezenţa femeilor (mame, soţii, fiice, nepoate etc.) să participe la vorbitoarele care se efectuează în cadrul penitenciarelor”, arăta Gigi Becali, în petiţia transmisă Parlamentului.
În 18 martie, deputaţii din Comisia de abuzuri au decis să trimită ministrului Justiţiei şi Consiliului Superior al Magistraturii petiţiile lui Gigi Becali.