Curtea de Apel Bucureşti a anunţat astăzi decizia în Dosarul Transferurilor, în care opt grei ai sportului rege au fost, pe rând, achitaţi, condamnaţi la ani grei de închisoare, apoi salvaţi de închisoare printr-o decizie de rejudecare a procesului.
Cei opt inculpaţi în acest dosar sunt Gheorghe Copos, Jean Pădureanu, Mihai Stoica, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Gheorghe Popescu şi Gheorghe Neţoiu.
George Copos a fost condamnat la 3 ani şi opt luni de închisoare cu executare.
Mihai Stoica a primit 3 ani şi şase luni de închisoare.
Cristian Borcea a fost condamnat la 6 ani şi patru luni de închisoare.
Ioan Becali, condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Victor Becali – 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.
Gigă Popescu – 3 ani si o lună cu executare.
Jean Pădureanu – 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.
Gheorghe Nețoiu, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Procesul a început la finalul lui 2008.
La trei ani de la startul procesului, Tribunalul Bucureşti i-a achitat pe cei opt inculpaţi, procurorii au făcut recurs, iar Curtea de Apel i-a condamnat la pedepse cu închisoarea între trei şi opt ani.
Atât avocaţii celor opt incriminaţi, cât şi procurorii au atacat hotărârea, iar dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au anulat condamnările şi au decis că judecătorii de la Curtea de Apel sunt obligaţi să reia judecarea procesului.