Elevii, mai păziţi ca preşedintele

MĂSURI. Din cauza tot mai multor abuzuri asupra elevilor, mai marii Capitalei vor să întărească şi mai mult sistemul de monitorizare şi protejare al acestora.

Astfel, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a cerut asigurarea patrulării zilnice în zona unităţilor de învăţământ, chiar şi în perioadele în care elevii nu au cursuri, întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii, arată un comunicat de presă al IGPR. Oamenii legii vor să diminueze pe cât posobil tâlhăriile şi actele de violenţă la care sunt supuşi unii elevi în perimetrul şcolii. În plus, echipajele de poliţie vor colabora cu jandarmii şi poliţia comunitară pentru a asigura intrare şi ieşirea în siguranţă a elevilor din unităţile de învăţământ.

De asemenea, chestorul Tobă a dispus supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare spre/dinspre unităţile de învăţământ care sunt folosite de către elevi prin suplimentarea dispozitivelor de siguranţă publică în zona şcolilor şi liceelor, cu efective proprii sau ale Jandarmeriei ori Poliţiei Comunitare. O altă măsură luată ieri pentru ai proteja mai bine pe elevi este amplasarea dispozitivelor de ordine publică mai aproape de unităţile de învăţământ. Scopul acestei măsuri este de a reduce timpul de reacţie la intervenţia evenimentelor semnalate prin Sistemul 112 în jurul unităţilor de învăţământ sau în cazurile în care sunt implicaţi elevi sau minori. (A.M.V.)