Kievul va cere extrădarea lui Ianukovici din Rusia

Ucraina va cere Rusiei extrădarea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, care urmează să susţină vineri o conferinţă de presă la Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, a anunţat Parchetul general într-un comunicat, relatează AFP.

„Parchetul General al Ucrainei are intenţia să ceară extrădarea cetăţeanului Viktor Ianukovici, dat în căutare la nivel internaţional, dacă prezenţa sa în Rusia este confirmată”, a anunţat parchetul, care a deschis împotriva lui o anchetă pentru „crime în masă”.