Fosta soţie a marelui jucător de tenis Ilie Năstase a trecut prin mari emoţii, în timpul vacanţei pe care o petrece la munte.
Pasionată de sporturile de iarnă şi practicantă convinsă, Amalia Năstase a mers la munte pentru a se da cu snowboard-ul, însă a avut parte de un accident nefericit. Fosta soţie a lui Ilie Năstase a căzut de pe snowboard din cauza unei pietricele de pe pârtie şi a suferit, se pare, o luxaţie.
Amalia a ajuns la spital, unde medicii i-au bandajat mâna, după care a postat pe Facebook fotografia cu braţul afectat, pentru a trage un semnal de alarmă. „Am prins o piatră sub board. Dacă vreţi să veniţi la munte, staţi acasă”, a scris Amalia Năstase pentru amicii virtuali, potrivit enational.ro.