Directorul ANM: Este foarte posibil să emitem COD ROȘU în această după-amiază

Deși meteorologii estimau, inițial, că valul de ninsori și viscol nu va fi la fel de puternic ca la sfârșitul săptămânii trecute, directorul ANM a declarat astăzi că este foarte posibil ca, în această după-amiază, să fie emisă din nou o avertizare COD ROȘU de viscol pentru anumite zone din sudul țării.

În cadrul unei discuții avute miercuri dimineață cu premierul Victor Ponta, directorul ANM a explicat în ce condiții se emite codul roșu.

„Stratul de zăpadă trebuie să fie de cel puţin 50 centimetri, intensitatea căderii zăpezii să fie de peste 10-15 cm/oră, iar viteza vântului să depăşească 80-90 km/oră. Probabilitatea ca, miercuri după-amiază, aceste trei condiţii să fie îndeplinite este foarte mare”, declarat Ion Sandu, după ce reprezentanţii ANM au prezentat prognoza pentru următoarele ore.

La această oră, circulația rutieră este blocată pe tronsonul București – Fetești al Autostrăzii Soarelui, pe A3 București – Ploiești și pe două drumuri naționale.

DETALII: COD PORTOCALIU DE VISCOL. Viteza vântului la rafală va depăşi 80 de km/h

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul poliției Române, din cauza condițiilor meteo au fost închise și porturile Mangalia, Midia, Constanța Nord și Constanța Sud Agigea.

În ceea ce privește traficul feroviar, 177 de trenuri au fost anulate, iar pe opt linii sunt restricţii de circulaţie, potrivit CFR Călători.

Astfel, potrivit situației de la ora 8.00, circulaţia feroviară era restricţionată, din cauza sulurilor de zăpadă, pe relațiile Brăila – Făurei-Buzău, Bucureşti Nord – Urziceni, Goleşti – Chitila, Mărăşeşti – Tecuci-Barbosi, Ploieşti – Râmnicu Sărat-Adjud, Ploieşti Sud-Armăşeşti, Urziceni – Slobozia şi Vereşti – Leorda.

Nu în ultimul rând, cursele aeriene de pe Aeroportul Otopeni înregistrează întârzieri de 30 de minute la decolare, tot din cauza condițiilor meteo.