Soția lui Daniel Chițoiu este urmărită penal pentru corupţie

Laura Elena Chiţoiu, director al Direcției Avizări din cadrul Autorității pentru Supraveghere Financiară, este urmărită penal de procurorii DNA.

Potrivit procurorilor DNA, ea este cercetată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Procurorii au stabilit că, în perioada 10-16 iunie 2013, la cererea unei persoane (membru neexecutiv în conducerea ASF, reprezentând interesele unei societăți de asigurări) Laura Chiţoiu ar fi devansat interviul pentru ocuparea funcției de director general al acelei societății de asigurări.

Astfel, deși era stabilit pentru 0 iulie 2013, interviul ar fi fost devansat pentru 19 iunie 2013.

Pentru a se asigura că funcția de director general va fi ocupată de o anumită persoană care îi fusese indicată, Chițoiu Laura Elena ar fi modificat componența comisiei de examinare, asigurându-se că membrii care o vor examina pe candidată nu vor pune întrebări incomode, facilitând acesteia ocuparea funcției de director general al societății de asigurări.
„În acest fel, Chițoiu Laura Elena și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, asigurându-i persoanei care a ocupat funcția de conducere la societatea de asigurări pentru care s-a făcut intervenția un folos nepatrimonial, lucru de natură să creeze o tulburare însemnată Autorității de Supraveghere Financiare, instituție care este reglementată să vegheze asupra îndeplinirii condițiilor legale de funcționare de către societățile de asigurări de pe teritoriul României, în vederea asigurării stabilității pieței de asigurări”, spun procurorii.