La puţin timp după ce a aflat că fosta sa soţie, Mioara va fi evacuată din vila din Primăverii, politicianul Petre Roman a decis să-şi cedeze drepturile asupra singurului bun comun pe care îl mai deţineau fostul cuplu: vila de la munte, estimată la aproximativ jumătate de milion de euro.
În ciuda acestui gest nobil, potrivit unor surse apropiate, Mioara Roman nu se mulţumeşte cu atât. Ea speră ca Petre să acţioneze statul în instanţă pentru a putea cumpăra cu banii obţinuţi din vânzarea vilei de la munte, casa oferită de stat din strada Gogol. Aceleaşi surse susţin că politicianul nici nu vrea să ia în calcul această variantă, lăsând-o pe fosta soţie să se ocupe de acest demers ce va trebui făcut în numele său. Mai mult, în situaţia în care Mioara Roman nu va părăsi imobilul din Primăverii, ea va trebui să plătească lunar o chirie de aproximativ 6.000 de euro. Asta pentru că ea exclude varianta de a se muta în vila fiicei sale Oana din Pipera, iar casa de vacanţă de la Sinaia nu are până în momentul de faţă niciun cumpărător. (L.V.)