Victor Ponta, acuzat de Inspecția Judiciară

Inspecţia Judiciară acuză implicarea politicului în sfera justiţiei, potrivit unui raport întocmit cu privire la declaraţiile premierului Victor Ponta cu privire la condamnarea lui Adrian Năstase.

Declaraţiile premierului Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase şi celeritatea soluţionării unor sesizări penale afectează independenţa justiţiei şi induc un sentiment de neîncredere, potrivit concluziilor din raportul Inspecţiei Judiciare, care va fi prezentat joi, în Plenul CSM.

„Este extrem de grav ca oameni politici care deţin importante funcţii în stat să facă afirmaţii care urmăresc decredibilizarea sistemului juridic. Ca premier al României, este foarte grav să spui că sentinţele care se dau la Înalta Curte sunt influenţate politic”, a declarat pentru Realitatea TV Livia Stanciu, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit acesteia, atacurile au devenit tot mai dese în ultima perioadă la adresa ICCJ şi a judecătorilor care instrumentează dosare penale ce îi vizează pe politicieni.

Consiliul Superior al Magistraturii discută astăzi raportul inspecţiei judiciare privind declaraţiile lui Victor Ponta după condamnarea lui Adrian Năstase. Conţinutul raportului nu a fost făcut public până la această oră. Preşedintele CSM a declarat, zilele trecute, că afirmaţiile lui Ponta privind condamnarea cu iz politic a lui Năstase, sunt de natură să afecteze independenţa justiţiei.

„Declaraţiile premierului afectează independenţa justiţiei, inducând în rândul populaţiei un sentiment de neîncredere”, a declarat pentru purtătorul de cuvânt al Inspecţiei Judiciare, Tamara Manea. Potrivit acesteia, membrii Plenului CSM vor decide dacă îşi vor însuşi raportul.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, pe 7 ianuarie, să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase.

Secţia de judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu afirmaţiile premierului Victor Ponta. Secţia pentru judecători s-a întâlnit azi în sedinţă pentru a discuta despre o posibilă încălcare a independenţei justiţiei.

Ponta a declarat că Năstase a fost condamnat politic şi că este o victimă a regimului Băsescu. „Adrian Năstase este un condamnat politic şi o victimă a regimului Băsescu, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Macovei şi Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici”, a declarat, luni, premierul Ponta.

Ponta a comparat situaţia lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko

El a arătat că sentinţa dispusă împotriva lui Năstase, care a fost principala ţintă a lui Băsescu începând din 2005, reprezintă o nedreptate şi a amintit că pentru sesizările de ilegalităţi transmise de Guvern pentru acţiuni ale foştilor guvernanţi nu există niciun răspuns din partea Parchetului.

Întrebat dacă concluzia este că în România justiţia nu nu ar fi independentă, Ponta a răspuns: „Nu, este o justiţie generalizantă şi greşită. Eu cred că, în mare parte, justiţia din România este independentă. Cred că – şi până la urmă ce s-a întâmplat astăzi la CSM a arătat capacitatea reprezentanţilor justiţiei de a nu se mai lăsa impresionaţi, intimidaţi de preşedinte, au ales pe cine au vrut ei – dar cred că unul din obiectivele personale ale lui Traian Băsescu a fost acela, din 2005 încoace, de a-şi doborî prin alte metode decât cele politice principalul adversar”.