Un om de afaceri din Constanţa, proprietar al unui hotel şi al mai multor lacuri din zonă, a fost găsit carbonizat în propria maşină. Primele date arată că este vorba despre o sinucidere. Bărbatul avea patru butelii în autoturismul lui de lux pe care singur l-ar fi incendiat.
Un om de afaceri din Olimp şi-a dat foc în propria maşină. Bărbatul a fost găsit carbonizat pe malul lacului Tatlageac, între localitatea 23 August şi staţiunea Olimp.
Bărbatul s-a urcat în maşină cu mai multe butelii şi şi-a dat foc. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Paula Anghel, a declarat că trupul carbonizat a fost găsit pe scaunul şoferului, iar în portbagajul autovehiculului au fost depistate patru butelii. Pompierii sosiţi la locul tragediei au reuşit să stingă focul, dar nu au mai putut face nimic pentru omul de afaceri.
Poliţiştii şi procurorii au demarat o anchetă. Oamenii legii iau în calcul atât varianta unei sinucideri, cât şi a unei crime sau accident.
Potrivit unor surse citate bărbatul ar mai fi încercat în urmă cu două zile să se sinucidă. Atunci angajaţii lui l-ar fi salvat. Bărbatul suferea de ciroză şi avea datorii mari la bănci. În trecut, a fost cercetat de poliţie după ce o fostă angajată l-a acuzat de sechestrare.
Potrivit libertatea.ro, din primele cercetări la fața locului victima pare să fie proprietarul Clubului 23 Cherhana şi totodată socrul cântăreţei Marijuana. Apropiații acestuia spun că în ultima vreme se afundase în datorii, împrumutând bani atât de la bănci cât și de la cămătari, iar pe angajați nu îi plătea niciodată la timp. Mașina în care a ars fusese cumpărată cu puțin timp în urmă, dar încă nu îi dăduse proprietarului toți banii pe ea.