Valeriu Tabără: Privatizarea Institutului Pasteur a fost un TUN IMOBILIAR

Pământul Institutului Pasteur, schimbat pe luciu de apă şi peşte

Semnalul a fost dat de sunetul stringent al telefonului din redacţie, în miez de noapte. Cineva nu dormea şi avea lucruri importante de transmis presei. Redactorul de serviciu a ridicat, curios, receptorul. O voce agitată îi comunica faptul că la acea oră târzie din noapte, cineva, persoane necunoscute, taie pomii din incinta Institutului Pasteur.

Redactorul îi spune că pleacă spre locul faptei, dar până atunci să anunţe poliţia. Supărat, cetăţeanul răspunde că a făcut deja acest lucru, dar că poliţiştii de la Locala Sectorului 6 sunt mână în mână cu hoţii. Ajunşi la faţa locului, constatăm că hoţii dispăruseră, la fel şi poliţia, evident că nu împreună. Poliţia cu șpaga, iar hoţii cu pomii furaţi.

Cetăţeanul, ascuns după nişte ruine, aşa cum se vede în pozele alăturate, ne povesteşte că a făcut numeroase reclamaţii la Comunitari şi nu numai, dar că nu mai interesează pe nimeni ce se întâmplă cu acele clădiri lăsate în paragină. Faptele par desprinse dintr-un film SF, dar, din păcate, ele sunt reale, în totalitate.

Am verificat spusele cetățeanului supărat şi am constat că într-adevăr, pe nimeni, dar absolut pe nimeni, atât proprietar, cât şi autorităţi, nu mai interesează soarta Institutului Pasteur, după mult discutata privatizare care s-a făcut doar pentru ca noul proprietar să înhaţe patrimoniul, pentru a-l prădui cât mai repede şi a-l transforma în bani, foarte mulţi bani, şi într-un mod rapid.

Ziarul ATAC a prezentat, de-a lungul timpului, mai multe probe, în atenţia tuturor autorităţilor, din care rezultă foarte clar că privatizarea acestui institut a fost doar un tun imobiliar săvârşit cu complicitatea mai multor funcţionari publici. În susţinerea acestor acuzaţii publicăm fotografiile și înregistrările video realizate. Autorităţile competente au obligaţia de a interveni de urgenţă pentru a mai salva câte ceva din ceea ce a fost cândva PERLA CERCETĂRII ROMÂNEȘTI – INSTITUTUL PASTEUR.

Barter cu APĂ ŞI PEȘTE contra PĂMÂNT

Este doar una dintre ingineriile financiare făcute de SORIN PAUL STĂNESCU, boss-ul de la Institutul Pasteur. Acesta avea de toate – bani, fond de vânătoare, o viaţă liniştită, relaţii cât cuprinde la cel mai înalt nivel în statul român, un paşaport cu vizele necesare cu ajutorul căruia poate oricând să plece unde doreşte, dar nu avea o baltă. Nu i-a fost greu să o găsească undeva în Judeţul Ialomiţa, pe malul braţului Borcea, în schimbul căreia a oferit 6000 mp din pământul Institutului Pasteur.

A fost mai simplu şi fără costuri financiare, ocolind cu grijă taxele care trebuiau achitate statului român în cazul unei vânzări directe. Acum, cele 27 ha de teren din Sectorul 6, unde cândva era ferma Boja a Institului Pasteur, sunt scoase la vânzare, iar clădirile aflate pe acest teren sunt în paragină. Pomii sunt tăiaţi în miez de noapte de cine poate.

Aceste lucruri sunt posibile pentru faptul că SORIN PAUL STĂNESCU i-a încredinţat conducerea companiei lui MATEI ROŞU, nimeni altul decât ginerele său. Acesta nu prea are timp să controleze afacerea pentru că, nu de mult timp, a intrat în politica mare, petrecând majoritatea timpului alături de tinerii politicieni. Și nu numai.

Valeriu Tabără vorbește deschis despre privatizarea Institulului Pasteur – VIDEO

Stan Alexandru: „Pentru pământ, au cerut apă și pește” – VIDEO