Licitația Cupru Min a eșuat

„În data de 13 decembrie 2013, s-a finalizat procedura de vânzare de concentrat de cupru la Cupru Min SA, constând în licitație cu ofertă în plic, precedată de negociere pe baza de oferte preliminare și neangajante, conform Memorandumului aprobat în ședința de Guvern din 27 februarie 2013.

Până la termenul stabilit (12 decembrie 2013, ora 10:00) niciuna dintre cele două companii, Trafigura PTE LTD Singapore și Yldirim Holding Turcia, aflate în faza de negociere, nu a depus oferta angajantă în etapa finală a procedurii.

Pe parcursul negocierilor, ambii participanți au solicitat modificări ale unora dintre condițiile inițiale, stabilite prin Caietul de Sarcini, vizând în principal prețul minim sau garanții suplimentare asupra activelor societății.

Având în vedere că modificarea acestor condiții ar fi reprezentat o schimbare esențială a prevederilor obligatorii din Caietul de Sarcini, Comisia de negociere nu a putut accepta aceste propuneri, deoarece ar fi fost încălcate princiipiile esențiale ale unei proceduri competitive nediscriminatorie, fapt ce a fost comunicat ofertanților.

Ținând cont de observațiile desprinse din derularea acestei proceduri, în perioada următoare se vor reanaliza principiile din Memorandum care au stat la baza acesteia, precum și condițiile din Caietul de sarcini, urmând a se stabili o noua strategie de atragere a unui partener comercial strategic pentru realizarea investițiilor la Cupru Min S.A.

Prin Memorandumul din 27 februarie 2013 a fost stabilită strategia de atragere de investiții la Cupru Min SA, obiectivul fiind cooptarea unui partener comercial strategic care să ofere un avans de 40 milioane de euro într-un proiect de învestiții pe 3 ani, plătibil până la 13 ianuarie 2014, și care să fie capabil să cumpere cantitatea de minereu exploatată pe o perioadă de 7 ani, respectiv cca. 45.000 de tone de concentrat de cupru la un preț minim de 6.900 dolari pe tonă.

În cadrul procedurii și-au manifestat interesul trei ofertanți, respectiv Trafigura PTE LTD (Singapore), Glencore International AG (Elveția) și Yildirim Holding A.S. (Turcia). După verificarea documentelor prezentate de ofertanții menționați, s-a constatat neeligibilitatea companiei Glencore International AG, astfel încât Trafigura PTE LTD și Yildirim Holding A.S. au fost incluse pe lista scurtă pentru continuarea procedurii până la finalizarea acesteia în data de 12 decembrie, ora 10:00″, transmite Ministerul Economiei.