Surpriză pentru fanii rock: Trooper, invitaţii celor de la Scorpions în concertul de sâmbătă, 14 decembrie 2013, vor avea şi ei un invitat special! Mihai Georgescu (Mitza) de la Bere Gratis va urca pe scenă alături de membrii Trooper pentru un featuring!
„Zi după zi” este cea de-a cincea piesă de pe albumul Trooper – Atmosfera. Pentru această piesă, cei de la Trooper au colaborat cu Mihai Georgescu (Mitza) de la Bere Gratis!
„Este o mare bucurie pentru mine faptul că am avut ocazia să înregistrez o piesă alături de Mitza. Este unul dintre cei mai buni solişti din România şi cu siguranţă unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.” Au fost cuvintele lui Coiotu’ de la Trooper despre această colaborare.
Pe 14 Decembrie 2013 trupa Scorpions va susţine la Bucureşti un concert ce face parte din „Rock’n Roll Forever Tour 2013″, concert ce va fi deschis de formaţia Trooper! Cea mai renumită şi consacrată trupă hard rock/heavy metal din Germania a renunţat la ideea retragerii, declarând că îşi va continua cariera şi că va susţine în continuare concerte, într-un număr limitat însă.
Se pare că fanii români sunt printre norocoşii care îi vor vedea anul acesta pe cei de la Scorpions, România fiind inclusă pe harta seriei limitate de concerte.
Se suplimentează biletele la categoria Normal Circle pentru concertul SCORPIONS!
După ce categoria de bilete Normal Circle (150 lei) pentru concertul SCORPIONS s-a epuizat rapid, organizatorii au luat decizia unei suplimentări, cu un număr restrâns de bilete, de 300 de locuri!
Concertul „SCORPIONS” va avea loc pe 14 Decembrie 2013 la Bucureşti – Romexpo (Pavilion Central) şi este un eveniment organizat de Project Events.