Pârtia din Tineretului mai râvnită decât cele de pe Valea Prahovei

DISTRACŢIE. Valuri de oameni cu sănii, pungi sau capace de plastic au luat cu asalt pârtia din Tineretului. Schiorii care s-au încumetat să îşi facă apariţia nu au avut mari şanse pe pârtie şi au fost la un pas să se accidenteze sau să îi lovească pe alţii.

Chiar dacă pârtia nu arată ca cele din Predeal ori Sinaia, cu siguranţă a fost mult mai aglomerată. Bucureşteni veniţi din tot oraşul abia s-au strecurat pe panta de doar câteva sute de metri. Cu părinţii sau singuri, pe sănii, capace de plastic, pungi şi alte improvizaţii, copiii s-au ocolit, s-au înghiontit şi doar cei mai insistenţi au prins puţină viteză. Deşi pârtia a fost iniţial anunţată pentru schi, lângă ea nu se închiriau decât sănii, cu 15 lei pe oră. Unii s-au încumetat cu schiurile de acasă dar au renunţat repede. (E.L.)