Comisarii Gărzii Financiare Constanţa au sesizat procurorii în cazul a două firme constănţene care au efectuat tranzacţii comerciale cu societăţi fantomă, prejudiciul adus bugetului de stat fiind de aproape 40.000.000 de lei.
Potrivit şefului Gărzii Financiare Constanţa, comisar-şef Cristian Radu, în urma verificărilor la SC Mycedius Shipping SRL Constanţa s-a constatat că firma s-a aprovizionat cu combustibil lichid uşor şi piese auto de la două societăţi comerciale din Bucureşti, SC Lencom Service SRL şi SC Prodemo Impex SRL. Pentru aceste societăţi, care nu funcţionau la sediile sociale declarate, au fost eliberate facturi fiscale de achiziţionare a produselor energetice. Deficienţe în actele contabile au fost constatate şi în relaţiile cu societăţi constănţene. „SC Mycedius Shipping SRL a înregistrat, pe cheltuieli, facturi fiscale de prestări servicii emise de societăţi din Constanţa, fără ca între aceste societăţi să existe contracte comerciale de prestări servicii“, precizează comisarul-şef Cristian Radu.
El a mai spus că prejudiciul adus bugetului de stat de această firmă a fost calculat la peste 3.000.000 de lei. Comisarii Gărzii Financiare Constanţa au efectuat verificări şi la SC Mycedius SRL Constanţa, societate care are acelaşi administrator ca şi SC Mycedius Shipping SRL. În urma controlului, s-a constatat că aceasta s-a aprovizionat cu produse energetice (benzină, motorină, combustibil lichid uşor) de la SC Lencom Service SRL Bucureşti, societate care nu funcţionează la sediul social declarat. „Pentru efectuarea de tranzacţii cu societăţi de tip fantomă, prin intermediul a 442 facturi fiscale s-a calculat un prejudiciu în sumă de 33.535.034 lei, compus din impozit pe profit, TVA şi accize”, a mai spus Cristian Radu.
Pentru ambele societăţi au fost întocmite sesizări penale, care au fost transmise Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, precum şi adrese către Direcţia Generală a Finanţelor Publice, pentru stabilirea în întregime a obligaţiilor fiscale. (O.M.)