A dormit 25 de ani cu două bombe sub pat

Un sătean din Wulong, centrul Chinei, a păstrat două bombe din cel de-al Doilea Război Mondial, sub pat, timp de 25 de ani.

În declaraţii acordate poliţiei şi preluate de presă, fiica săteanului, Deng, a povestit că tatăl său a găsit bombele în albia unui râu din apropiere.

„Pe atunci eu eram la şcoala primară şi nu ştiam ce erau acestea. Nici vecinii nu văzuseră aşa ceva, însă tatăl meu a decis să ia cele două bucăţi de fier şi să le ascundă sub patul lui”, a spus Deng, în vârstă de 33 de ani, care a precizat că, iniţial, tatăl său dorea să transforme dispozitivele în secere.

În anul 2000, săteanul a cunoscut un veteran din războiul coreean (1950-1953), care i-a dezvăluit natura celor două dispozitive, însă el a decis să le păstreze, informează Agerpres.

Până la urmă, alertată de un grup de rezidenţi din zonă, poliţia a dezactivat cele două bombe, care aveau lungimea de 40 de centimetri şi diametrul de 10 centimetri.