Răzvan Marton, partenerul Ilincăi Vandici de la „Dansez pentru tine”, a câştigat vineri seara 60.000 de euro. Încă nu s-a gândit cum o va cheltui.
„Vom face consiliu de familie, bunicul va face yoga, va avea o revelaţie inteligentă şi va hotărî. Eu nu am dorinţe deosebite, decât să-i văd pe ei fericiţi. Sunt extenuat de fericit. Sunt atât de multe sentimente noi adunate în acest trup, că mă simt ciudat. Acum a fost pentru prima dată când am plâns, eu, care nu plâng niciodată”, a declarat Răzvan.
Singurul său vis, acela de a-i scăpa de necazuri și datorii pe bunicii lui, a devenit realitate. Aveau multe lipsuri şi vedea cum bunicii îşi rup de la gură să le dea nepoţilor ce au nevoie. Locuiau cu toţii într-o căsuţă modestă din Baia Mare. Răzvan, cu fratele lui mai mic şi cu bunica dormeau într-o cameră, iar în cealaltă, cu rol şi de bucătărie, dormea bunicul.
Ilinca, Răzvan şi coregrafa lor, Căprioara, au plâns de bucurie, la finalul emisiunii. Tot efortul lor depus până acum a ajuns la sufletul publicului, care i-au votat şi i-au trimis pe primul loc.
„Mă simţeam handicapat în faţa lor, voiam să îi ajut cumva, dar nu puteam să fac mare lucru, chiar dacă nu m-am ferit de nicio muncă până acum. Am lucrat în construcţii, într-o fabrică de mobilă, la lemne, în pădure, asta pe lângă şcoală. În prezent sunt masterand la Studii Canadiene, cânt şi fac parte dintr-o trupă de teatru de improvizaţie”, a mai spus Răzvan.
Cu dansul nu a avut nicio legătură până acum. Cu toate acestea, şi-a zis să-şi încerce norocul în Capitală, la unul dintre cele mai mediatizate emisiuni de dans, dar și-a demonstrat că, dacă vrei, poţi, şi a prins mai multă încredere în el. Vrea să se dedice, de acum încolo, carierei artistice, să cânte şi să joace teatru, dar să şi predea franceza în şcoală. Nu vrea să plece din Baia Mare. E fericit alături de familie.
„Mie îmi plac lucrurile simple, sunt fericit cu puţin. Nu-mi trebuie lux şi averi. Eu sunt un romantic, vreau familie, aş vrea să mă căsătoresc, dar, din păcate, nu am cu cine. Mă simt totuşi mai liber acum, mai puţin apăsat de griji, ştiu că viaţa îmi va oferi multe lucruri frumoase de acum încolo”, a concluzionat marele câştigător de la „Dansez pentru tine”.
Răzvan a fost crescut de mic de bunicii lui. Părinţii au decedat când el era adolescent. Pe ei îi mai are pe lume şi pe fratele lui, Valentin, de 11 ani. Locuiesc toţi patru într-o căsuţă modestă din Baia Mare. Bunicul lui Răzvan (în vârstă de 74 de ani, a făcut de două ori infarct, bunica (68 de ani), are diabet, probleme cu inima şi e ciuruită de operaţii. „Vreau să-i văd sănătoşi şi fericiţi. Pe frăţiorul meu, care mă iubeşte enorm, vreau să-l trimit şi pe el în excursii, să vadă lumea”, a promis Răzvan.
Sore pe locul 2, Dima pe locul 3
Sore şi Dark, cei care au obţinut de-a lungul întregului sezon cele mai multe note de 10, s-au clasat pe locul al doilea şi au primit 20.000 de euro, iar Dima Trofin şi Iulia Clişu au obţinut locul al treilea şi premiul de 15.000 de euro. De altfel, toţi concurenţii din acest sezon au fost răsplătiţi cu premii în bani. Valoarea totală a premiilor oferite în finala celui de-al 14 sezon al emisiunii s-a ridicat la 141.000 de euro.