UPDATE 14:43 Crin Antonescu a declarat că „sigur” că liberalii vor fi de acord cu comisia de anchetă şi a propus ca aceasta să fie condusă de senatorul PSD Ilie Sârbu, „un personaj cu greutate politică”.
„Am vorbit cu Ponta luni despre comisia privind creditul acordat de CEC. (…) Ceea ce mai departe trebuie să fie foarte clar pentru preşedintele PSD, e că PNL nu va ajunge în situaţia în care să adopte decizii pe care oameni din afara partidului să le anunţe la TV. Nu putem accepta! Nu ne-am pronunţat pe fondul chestiunii şi s-a declanşat un atac care pune la îndoială apartenenţa PNL la USL. Niciuna din aceste forme de presiune nu vor intimida PNL. Nimeni nu poate da un ultimatum PNL. PNL este un partid serios, care nu ia decizii în funcţie de comanda dată la TV sau de anunţurile grăbite de Ponta, ci le ia în cadrurile statutare. Vorbim de o comisie specială de anchetă, care priveşte lucruri serioase. Nimeni din PNL nu va împiedica o comisie de anchetă. Vom fi de acord cu comisia. Propun să fie condusă de senatorul Ilie Sârbu, liderul grupului parlamentar PSD de la Senat, l-am văzut foarte dedicat, pentru că măcar în legătură cu el nu s-ar îndoi nimeni că ar putea să se clatine şi pentru că nu am fi în situaţia în care dacă această comisie se termină foarte repede cu nişte note de la ANRP, că e bine şi frumos, să nu aud cumva pe Ponta spunând că ‘asta e o treabă a Parlamentului’. Nu vom accepta ultimatumul lui Ponta, o să luăm o decizie mâine, poimâine. Dar nu azi. Orice s-ar întâmpla cu comisia, ceea ce face Băsescu e inacceptabil, e o nouă ruşine pentru România”, a mai spus Antonescu.
Întrebat dacă liderul PSD Victor Ponta i-a dat un ultimatum în privinţa comisiei, Antonescu a răspuns: „Nu s-a pus problema unul ultimatum. Nu răspundem azi pentru că nu e urgent – nu fuge Băsescu cu pământul, cum zice Ponta – decizia, dacă se va lua, se va lua săptămâna viitoare.”
Premierul Victor Ponta le-a dat liberarilor un termen de 24 de ore, pentru a da un răspuns privind Comisia de Anchetă pentru terenul cumpărat de Ioana Băsescu. Un fel de ultimatum, la care Antonescu s-a împotrivit.
Președintele Senatului a declarat că liberalii vor da un răspuns, însă nu atunci când vrea Victor Ponta, ci săptămâna viitoare.
„Este o problemă la care vom da răspunsul la momentul la care vom considera, într-un termen rațional. Se va lua o decizie, dacă se va lua, iar aceasta va fi săaptămâna viitoare”, a declarat Crin Antonescu.
Crin Antonescu susţine în continuare că nu a discutat cu Victor Ponta despre comisia ce ar urma să ancheteze terenurile lui Traian Băsescu, iar Ponta a spus că a fost vorba de o neînţelegere. „Ne-am lămurit că eu am vorbit despre comisia mare, el a înţeles că e cea de la Senat, cu care e de acord”, a spus preşedintele PSD.
În schimb, Crin Antonescu a ironizat faptul că Ponta l-a luat ca martor pe Daniel Constantin la discuţia telefonică prin care liberalul şi-ar fi dat acordul la înfiinţarea comisiei de anchetă. „S-a spus că s-a vorbit cu mine cu Daniel Constantin martor indirect. Nici la DNA-ul lui Băsescu nu se întâmplă aşa ceva. M-o fi confundat cu Daniel Constantin”, a declarat Antonescu la Antena 3.