VOCEA ROMÂNIEI. Un concurent a vrut să se arunce de la etaj

Romeo Zaharia, care a făcut parte din echipa Loredanei Groza, dar a fost eliminat în urma confruntării cu Aurel Niamţu, i-a mărturisit cântăreţei Nico că a fost atât de dezamăgit, încât se gândea să se arunce de la etaj.

Romeo Zaharia s-a duelat cu Aurel Niamţu pe piesa „Nu m-am gândit la despărţire”, a regretatului Dan Spătaru. După ceea ce a fost cel mai bun duet al serii, după primele patru „dueluri”, Loredana Groza a decis să meargă mai departe cu Aurel Niamţu, zis „Bicu”, decizie poate neaşteptată, având în vedere vârsta înaintată a concurentului.

„L-am preferat pe Aurel pentru că a fost mai stăpân pe el şi pe situaţie”, a explicat Loredana.
Nicio explicaţie nu l-a consolat, însă, în vreun fel pe Romeo Zaharia, care nu a fost salvat de niciun alt antrenor. „A fost terorizat pe scenă, nu a fost în apele lui”, a spus Marius Moga. După eliminare, Romeo Zaharia a spus că se aruncă de la etaj, a declarat Nico, artista fiind în galeria cântăreţului în seara confruntărilor.

„Este dezamăgit, a spus că se aruncă de la etaj. I-am spus, măi băiatule, cum să te arunci? Sunt oameni care nu găsesc o rezolvare”, a afirmat Nico.

Potrivit rtv.net, Romeo Zaharia şi-a explicat nervozitatea afirmând că nu i se pare că decizia de a fi eliminat a fost una corectă, mai ales că el este mai tânăr şi cu mai multe şanse de afirmare decât Aurel Niamţu: „Sunt supărat pentru că după atâţia ani de cântat, nu sunt un necunoscut, nu sunt un neica nimeni, am cântat în festivaluri, am luat locul doi la Mamaia, cânt la teatrul Toma Caragiu… Dar nu cred că s-a ales pe valoare vocală. Aurel nu este mai bun decât mine. Totuşi eu am 36 de ani”.