Băsescu cere desecretizarea dosarului Dunărea Operativ, cheia afacerilor lui Voiculescu

Traian Băsescu a precizat că a ridicat în CSAT problema desecretizării arhivei Dunărea Operativ, a lui Dan Voiculescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după ce verişoara lui Dan Voiculescu a solicitat desecretizarea arhivei Dunărea Operativ, că el însuşi a ridicat această problemă în CSAT, la începutul lunii octombrie.

„Am văzut solicitarea verişoarei domnului Voiculescu, cea care a fost turnată de turnătorul Voiculescu când trăia în România, am văzut solicitarea de desecretizare a arhivei Dunărea Operativ. Dânsa a transmis-o ieri, a făcut-o publică, şi aş vrea să-i dau următoarele informaţii: în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării din data de 1 octombrie, am iniţiat o hotărâre a CSAT de desecretizare a ultimei părţi a arhivei Dunărea, aşa numita Dunărea Operativ. Pe data de 30 octombrie am trimis o adresă Serviciului de invormaţii externe şi CNASAS, primului să treaă la predarea arhivei, iar CNASAS informaţia că poate să preia arhiva. Dunărea nu este crescent. Arhivele Crescent nu sunt în România”, a spus Traian Băsescu.

Arhiva fostei Intreprinderi de Comerţ Exterior (ICE) Dunărea este cheia pentru imperiul lui Dan Voiculescu. Acesta a fost directorul firmei Crescent, care făcea parte din ICE Dunărea, la revoluţia din decembrie 1989, după care Voiculescu a devenit unul dintre cei mai puternici afacerişti români, creând imperiul Grivco, cu afaceri în multe sectoare economice (agricultura, industrie, energie, media).