Fosta doamnă Dichiseanu a început să prindă gustul apariţiilor tv. După ce aproape 22 de ani i-a fost alături actorului Ion Dichiseanu, Simona vrea să recupereze timpul pierdut alături de fostul soţ şi să facă la 40 de ani ce nu a fost lăsată să facă atunci când era tânără. Astfel, la ceva timp după ce şi-a expus amantul, un anume Joe Librescu, pentru care a şi divorţat, doamna Florescu vrea să îl preznite poporului pe actualul iubit.
Solista susţine că în viaţa ei a apărut un domn afacerist, stabilit în SUA, fost manechin pentru o celebră casă de modă. Din câte se pare, noul iubit este pe placul Simonei care spune că afaceristul de origine română este foarte tandru şi atent cu ea.
În ediţia de astăzi a emisiunii „Happy Hour” Simona va veni însoţită de noua sa cucerire, bărbatul care este cu câţiva ani mai mic decât ea. Suntem curioşi dacă Dichi va fi la ora 17.45 în faţa televizorului, pe PRO TV, pentru a vedea cine i-a luat locul în inima fostei soţii. (M.P.)