Andrea Schaechter, şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România, şi Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI pentru România, prezintă, într-o conferință, concluziile primei misiuni de evaluare a Acordului cu România.
Guvernul a îndeplinit criteriile de performanță asumate față de FMI. Șefa misiunii FMI în România a precizat că Guvernul a înregistrat un succes și în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, însă acest efort a condus la creșterea cheltuielilor, în condițiile în care Executivul asigură cofinanțarea proiectelor derulate cu bani de la Uniunea Europeană. În acest context, FMI a acceptat un deficit de 2,2% din PIB. Iniţial, FMI prevedea o creştere economică de 2,1%, în condiţiile unui deficit bugetar de 2% din PIB, potrivit www.evz.ro.
Totodată, FMI a revizuit în creștere prognoza privind evoluția economiei. Andrea Schaechter a spus că PIB-ul va înregistra un avans de 2,2% anul acesta, ca urmare a producției agricole bune și a rezultatelor bune înregistrate de exportatori. Însă, consumul intern este redus.
„Inflația a scăzut mai repede decât ne așteptam”, a mai arătat şefa Misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România.
Privatizarea CFR Marfă, un pas înapoi
De asemenea, Andrea Schaechter a precizat că listarea la Bursă a unui pachet de 15% din acțiunile Romgaz a fost un succes. Totuș, nefinalizarea privatizării CFR Marfă este „un pas înapoi”, a subliniat oficialul FMI.
„Anul viitor, Guvernul își propune să diminueze bugetul. Ținta de deficit este mai mare decât anticipasem anterior. Principalul motiv pentru care am acceptat această majorare este promisiunea fermă că va fi accelerat procesul de accesare a fondurilor europene. Pentru a se încadra în ținta de deficit sunt necesare mai multe măsuri”, a mai spus aceasta.
În bugetul pe 2014 vor atârna și majorarea salariilor din sistemul bugetar, plata diferențelor de salariu pentru bugetarii care și-au câștigat acest drept în instanță, precum și indexarea pensiilor.
„Este important să menționăm că Guvernul se angajează să îmbunătățească colectarea de taxe și impozite și să reducă evaziunea fiscală”, a spus Andrea Schaechter.
Oficialul FMI a precizat că termenul pentru definitivarea privatizării CFR Marfă a fost decalat pentru 2015.
„Este important ca echipa aflată în fruntea CFR Marfă să ia măsuri pentru restructurarea companiei, pentru a se evita ca aceasta să înregistreze noi pierderi, noi arietare. Guvernul s-a angajat să susțină acest proces”, a explicat aceasta.
Dacă privatizarea nu se va realiza, șefa misiunii FMI în România a lăsat să se înțeleagă că Executivul ar putea decide chiar și intrarea în insolvență a CFR Marfă.
Întrebată cine este de vină pentru eșuarea procesului de privatizare a CFR Marfă, Andrea Schaechter a spus că a fost un proces de amploare în care au existat mai multe incertitudini, care trebuie evitate pe viitor.
Reducerea TVA la carne mai are de așteptat
Legat de reducerea TVA la alte categorii de alimente, după diminuarea TVA la pâine în luna septembrie, Andrea Schaechter a precizat că este prea devreme pentru evalua dacă această decizie a avut un impact pozitiv, în sensul reducerii evaziunii. Deocamdată, reducerea TVA la pâine a avut un impact pozitiv asupra inflației, potrivit datelor publicate de BNR.
Totodată, şefa Misiunii Fondului Monetar Internaţional pentru România a precizat că, în multe cazuri, nivelul accizelor era mai mic decât în alte state europene.
Noi taxe
Baza de impozitare pentru companii va fi lărgită, a mai spus Andrea Schaechter. Guvernul va decide ce impozite vor fi introduse pe activele companiilor. Totodată, va fi lărgită baza de impozitare pentru persoane fizice. Aplicarea de noi taxe este necesară pentru a acoperi găurile la buget create de majorarea salariilor și indexarea pensiilor.
De asemenea, se impune găsirea unor noi surse de finanțare, cum ar fi introducerea unor taxe pe carburant, pentru fi continuate proiectele de construire de autostrăzi, a mai spus Andrea Schaechter.
Delegația compusă din membri ai FMI, ai Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale s-au aflat în țara noastră de pe 22 octombrie. Misiunea se încheie azi.
Printre măsurile asumate de Guvern în faţa FMI se numără majorarea accizelor din 2014, în special la carburanţi, creşterea redevenţelor şi introducerea de noi taxe pentru construcţii. Totodată s-a convenit majorarea salariului minim brut pe economie la 850 de lei de la 1 ianuarie şi la 900 lei de la 1 iulie, dar şi scăderea contribuţiilor sociale la pensii ale angajatorului cu 5 puncte procentuale, de la 1 iulie 2014.
De asemenea, Banca Naţională a României trebuie să elaboreze, până la finele acestui an, un studiu cu privire la cauzele care au dus la acumularea creditelor neperformante în sistemul bancar şi să propună un plan de restructurare a acestor credite, potrivit unor surse oficiale citate de Agerpres. Potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare pentru 2013 realizat de BNR, sectorul bancar românesc a înregistrat pierderi în anul 2012 (2,3 miliarde lei), ca urmare a creşterii substanţiale a volumului de provizioane aferente riscului de credit, pe fondul creşterii volumului creditelor neperformante, respectiv al reevaluării garanţiilor.