UPDATE 15:29 Și Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 al Capitalei, a ajuns vineri la sediul DNA pentru a fi audiat în dosarul privind preluarea Realitatea Media.
Mai mulţi oameni de afaceri şi politicieni importanţi sunt audiaţi ca martori în dosarul preluării Realitatea Media. Este vorba despre cei care au vrut să cumpere Realitatea TV. Vineri dimineaţă a venit la DNA fostul primar al Capitalei Adriean Videanu şi este aşteptat şi milionarul Remus Truică.
Videanu ajuns, vineri dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da declaraţii în calitate de martor, după ce ar fi vrut să cumpere Realitatea Media. Fostul primar al Capitalei îi contrazice pe anchetatori şi spune că nu a vrut niciodată să cumpere Realitatea Media, iar singura legătură cu televiziunea este faptul că a participat la mai multe emisiuni.
„Am fost solicitat să fac declaraţii. Nu ştiu despre ce este vorba. O să aflu. Singura legătură a mea cu Realitatea TV este că am participat la multe emisiuni. Business-ul de media nu m-a interesat. Dacă Realitatea face sediu şi are nevoie de marmură, putem să discutăm”, a declarat Adriean Videanu la sosire la DNA.
Tot vineri sunt aşteptaţi la DNA Remus Truică şi Marian Vanghelie. Procurorii vor să afle ce acte le-au fost puse la dispoziţie oamenilor de afaceri, de către reprezentanţii televiziunii, şi vor să verifice dacă este vorba despre fals în acte, potrivit România TV.
Prejudiciul în dosarul Realitatea Media depăşeşte cinci milioane de euro.