În dosarul comisarului arestat au intrat pe fir şi procurorii DNA. Anchetatorii verifică dacă sesizările făcute de Berbeceanu, care susţine că tot dosarul este unul înscenat, sunt reale. În acelaşi timp, procurorii DIICOT vin cu noi probe pentru a-l ţine pe Traian Berbeceanu în arest. Acesta a fost adus dimineaţă la Curtea Supremă, unde au ajuns şi soţia lui, dar şi zeci de susţinători.
Înalta Curte de Casatie si Justitie judecă, miercuri, recursul făcut de avocaţii fostului şef de la Crimă Organizată Alba, Traian Berbeceanu, faţă de măsura arestării preventive dispuse de instanţa Curţii de Apel Alba Iulia.
Acesta a considerat că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol pentru ordinea publică, având în vedere acuzaţiile care îi sunt aduse de DIICOT, se arată în motivarea făcută publică luni.
Şeful BCCO Alba susţine însă că el este nevinovat şi că totul a fost o înscenare. Mai mult, el a cerut să fie judecat în libertate.
Berbeceanu a fost arestat preventiv joi şi este acuzat de infracţiunile de sprijinire a unui grup infractional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasa şi fals in declaratii.
Alaturi de Berbeceanu au fost arestati si soţii Biriescu Titus Gabriel si Ramona Anisoara, oameni de afaceri din judetul Hunedoara, care, potrivit anchetatorilor, ar fi fost liderii unei grupari infracţionale.