Prima țară în care se face lansarea oficială a ziarului ATAC pentru Diaspora este Irlanda. Urmează Italia. Acest eveniment de importanță deosebită se petrece la DUBLIN, în prezența comunității românești după cum urmează: SÂMBĂTĂ, 2 noiembrie, la Hotelul Crown Plaza, în Blanchardstown, și DUMINICĂ, 3 noiembrie, la Hotel Red Cow – Nas Road Clondalkin.
Această lansare este însoțită de spectacole în cadrul cărora vom trăi, împreună, momente cu o încărcătură emoțională aparte, generată de situația socială extrem de fierbinte a părinților, fraților și copiilor noștri, pe care i-am lăsat acasă și care acum sunt nevoiți să-și apere pămanturile, casele, apa, țara și viața lor.
ZIARUL ATAC este cea mai penetrantă publicație românească – www.ziarulatac.ro
ZIARUL ATAC prezintă situația din România așa cum este ea, fără menajamente, necosmetizată, în lumina crudei realități cotidiene.
ZIARUL ATAC este produsul media a unei elite de specialitate în anchete și jurnalistică: Mihai Ghezea, ec. Mihai Bărbuliceanu și mulți alții.
Femeile noastre, rămase acasă, și-au lăsat șorțurile și cratițele în bucătărie, și au ieșit la luptă, împreună cu copiii lor, să-și apere viitorul și continuitatea neamului românesc pe meleagurile țării minunate care a fost, odată, România.
Veți vedea și veți auzi totul intr-un film extrordinar, cutremurător, care a primit Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film „Ecofest 2013”, cât şi premiul pentru originalitate: „Dobrogea, dragostea mea și blestemul de pe Wall Street” , produs în studiourile Dobrogea TV de senior editorul ziarului ATAC, Mihai Bărbuliceanu.
Un monstru financiar, de peste mări și oceane, de pe partea cealaltă a planetei Pamânt, cu milioane de capete înfierbântate de efemerele cifre din conturile bancare atașate simbolului $, a fost trezit și adus peste tărâmul nostru de la marginea Europei, ca un blestem al căpcăunilor nesătui de pe Wall-Street!
Veți avea ocazia să vă întâlniți cu micuța luptătoare și cântăreață militantă, IOANA , protagonistă a filmului, dar și cu realizatorul Mihai Bărbuliceanu. Vor fi momente de mare sensibilitate și intensitate, completate de savoarea și vivacitatea cântecelor interpretate de NICU PALERU.
Mai mult, ec. MIHAI BĂRBULICEANU – senior editorul ziarului, este, de fapt, expert în accesare de fonduri europene. În contextul programelor de investiții pentru perioada 2014-2020, UE alocă României fonduri nerambursabile de peste 38 miliarde de euro, în care se regăsesc sume importante ce pot fi accesate și de către românii din diaspora, direct sau în interesul național.
Cu ocazia lansării ziarului ATAC, la DUBLIN, puteți să discutați, chiar să vă clarificați unele aspecte pe această tematică, privind instrumentele de accesare sau formele de participare la investițiile din România.