1. Cum s-a născut Bambi D art School şi cine a venit cu ideea?
Bambi D art School este un vis vechi de-al meu. Dumnezeu m-a ajutat ca anul acesta el să devină realitate şi să pot pune pe picioare acest proiect de suflet. Este un proiect de suflet din mai multe motive: în primul rând, deocarece am terminat pedagogia muzicală şi mi-am dorit întotdeauna să trăiesc ziua în care să fiu la catedră şi să le predau copiilor, mergând mai departe de atât, m-am gândit la copii şi tineri care vor să cânte, vor să fie pe scenă şi cărora să le pot împărtăşi din experienţa acumulată în 15 ani de studiu muzical intens şi în 22 de ani de experienţă scenică. Este un proiect special şi pentru că se adresează unor suflete curate. Iubesc copiii, abia aştept să lucrez cu ei şi să mă umplu de energie pozitivă.
2. Al cui a fost visul acesta, altfel zis?
În primă fază a fost visul meu, acum a devenit însă şi visul Ralucăi şi al unei bune prietene, Dana Iortoman, responsabile cu clasele de actorie, respectiv dans. Le-am povestit ideea mea cu atâta entuziasm încât mi s-au alăturat pe loc şi ne bucurăm că am reuşit ca împreună să punem pe picioare această şcoală, care are ca principal avantaj faptul că oferă copiilor şi tinerilor cu vârste între 4-18 ani foarte multe activităţi şi cursuri în acelaşi loc, sub acelaşi acoperiş. Dacă până acum părinţii erau nevoiţi să meargă în locuri diferite pentru orele de muzică sau dans, să piardă astfel timp şi energie, iată că de acum le găsesc pe toate în acelaşi loc, iar ei îşi pot aştepta copiii într un salon elegant, uitându-se la tv, interacţionând cu alţi părinţi sau participând la şedinţe de consiliere parentală, în prezenţa unui psiholog foarte cunoscut şi apreciat.
3. Cât de greu v-a fost să puneţi pe picioare această afacere?
Am realizat încă o dată că lucrurile în viaţă nu se întâmplă când vrei tu, ci atunci când e momentul ca ele să se întâmple. Încerc să pun acest proiect pe picioare de vreo 2 ani de zile şi de fiecare dată intervenea câte ceva care îmi bloca demersurile. Cel mai dificil a fost să găsesc spaţiul potrivit, lucru pe care l-am considerat esenţial pentru a începe această şcoală. Aveam nevoie de o clădire centrală, care să fie accesibilă părinţilor din orice zonă a oraşului ar veni, o clădire elegantă, cu finisaje moderne, renovată, o zonă bună şi aerisita. Timp de un an de zile am căutat acest spaţiu şi cred că devenisem la un moment dat cel mai dificil client al agenţilor imobiliari, care au dat dovadă de foarte multă răbdare. Chiar la sfârşitul verii, pe ultima sută de metri, înainte de începerea şcolilor am găsit spaţiul în care activăm acum, care ni s-a părut ideal şi care îi impresionează în mod plăcut pe cei care ne calcă pragul. Casa este proprietatea unui domn arhitect, are tavan şi pereţi exteriori din sticlă, arhitectură clasică, un aer boem şi parcă a fost construită special pentru a te duce cu gândul la artă şi la frumos.
4. În ce constă exact acest proiect?
Bambi D art School este o şcoală de arte pentru copii şi tineri cu vârste între 4-18 ani şi oferă cursuri de: muzică (canto muzică uşoară, canto muzică populară, pian, chitară, vioară, percuţie, violoncel, flaut, nai), actorie, teatru de păpuşi (copiii vor învăţa inclusiv să-şi confecţioneze propriile păpuşi), balet, dans modern, dansuri latino, zumba junior pentru copiii cu probleme de greutate, televiziune, bune maniere, pictură, artă florală, şi Archi-miniscoala de arhitectură.
5. Cui se adresează mai exact şcoala voastră de arte?
Şcoala noastră de arte se adresează mai mult copiilor şi părinţilor care îşi doresc să facă performanţă, să aibă rezultate reale şi să îşi dezvolte un anumit talent, mai mult decât s-ar adresa celor care caută doar o activitate frumoasă sau un mod de a-şi petrece timpul liber. Este şi motivul pentru care, pentru a te înscrie la şcoala noastră nu este suficient să completezi un formular şi atât. Noi organizăm audiţii, în care testăm aptitudinile copiilor şi vedem dacă aceştia au talent şi sunt potriviţi pentru acel curs sau nu.Considerăm că este de datoria noastră să le spunem părinţilor dacă să se aştepte la progrese din partea copilului său nu, dacă este sau nu talentat pentru activitatea respectivă. O facem în primul rând în semn de respect faţă de părinţii care investesc timp şi bani în copiii lor, apoi şi din respect pentru ceilalţi elevi, faţă de care nu ar fi corect ca la orele de grup să aştepte după un coleg care nu poate ţine pasul cu ei. Deşi este o şcoală privată vom impune o anumită disciplină, stricteţe, punctualitate, pentru că luăm lucrurile foarte în serios şi ne dorim ca cei care ne calcă pragul să o facă la fel şi să obţină cele mai bune rezultate. Excepţie fac activităţile care au mai degrabă un rol recreativ şi distractiv decât educaţional, respectiv teatrul de păpuşi, arta florală şi minișcoala de arhitectură.
6. Am văzut pe site că aceste cursuri sunt destul de scumpe. Cărei categroii de copii vă adresaţi?
După un studiu al pieţei am realizat faptul că preţurile practicate de şcoala noastră se situează undeva pe la mijloc. În momentul în care vrei să le oferi părinţilor şi copiilor un spaţiu elegant, frumos, mare, atunci când vrei să pui la dispoziţia lor cei mai buni profesori trebuie să şi investeşti iar pentru noi ca şcoală costurile sunt destul de ridicate pentru a putea oferi o educaţie de calitate şi la standarde ridicate.
Cu toate acestea consider că am reuşit să stabilim un raport bun calitate-preț pentru că vorbim de suma de 450 Ron pe lună pentru cursuri ca muzică sau actorie ( adică 56 Ron/ ora de curs care durează 90 min) sau 300 ron pe lună pentru balet, dans modern sau zumba ( 37,5 ron/ ora de curs) .Pe site-ul nostru www.bambischool.ro cei interesaţi pot găsi mai multe detalii despre cursurile noastre.
7. Dacă ar veni mâine la voi un copil foarte talentat, dar fără posibilităţi de a vă plăti cursurile, l-aţi accepta?
Sigur că da, pentru că ne dorim să încurajăm tinerele talente. Ne amintim mereu de noi, la început de drum, fără ajutor, fără posibilităţi financiare. Tocmai din acest motiv am decis ca şcoala noastră să organizeze o preselecţie la care să participe copii foarte talentaţi dar săraci şi cei care vor cuceri comisia vor primi o bursă la şcoala noastră (e valabil pentru toate cursurile) şi vor putea studia gratis.
8. Cât aţi investit în el, atât din punct de vedere financiar (suma), cât şi emoţional (timp)?
Din punct de vedere financiar n-am tras linie pentru că încă mai avem de investit şi suntem oricum conştiente de faptul că cel puţin 6 luni de acum înainte va trebui să susţinem acest business. Că timp am investit destul de mult având în vedere că am găsit spaţiul târziu, la sfârșitul lunii august şi am fost într-o criză foarte mare de timp să amenajăm spaţiul şi să fim gata cât mai repede. Practic am pus această şcoală pe picioare într-o lună şi jumătate, deci volumul de muncă a fost imens. Munceam de la primele ore ale zilei până noaptea târziu. Am neglijat total celelalte aspecte ale vieţii noastre şi ne-am dedicat 100%. Emoţional vorbind pentru mine una este o mare realizare să ştiu că a venit timpul să împărtăşesc şi să îi învăţ pe alţii din tot ce am acumulat eu în aceşti ani, muzical vorbind. Mă uit în urmă, îmi aduc aminte de şcoală, de primele ore de muzică. Mă simt împlinită pentru că ştiu că profesorii mei sunt mândrii de mine şi pentru că pot să duc mai departe ceea ce eu am învăţat de la cei mai buni, atât în liceul de muzică, cât şi în facultate.
9. Ce aşteptări aveţi de la acest proiect?
Vrem ca Bamdi D art School să fie ca o familie de oameni talentaţi şi pasionaţi. Ne dorim să înregistrăm performanțe cu elevii noştri, premii, festivaluri, concursuri, să îi lansăm, să îi promovăm în emisiuni tv şi spectacole, să avem rezultate vizibile şi frumoase.
10. Am înţeles că predaţi şi voi? Ce materii şi cât de des?
Da, vom preda şi noi pentru că studiile ne permit să facem lucrul ăsta şi mai mult, vrem să le împărtăşim copiilor din experienţa acumulată în atâţia ani de scenă. Eu voi preda muzică ( teorie muzicală, canto muzică uşoară şi pian) iar Ralu va preda actorie. Pentru restul disciplinelor avem profesori foarte buni, toţi absolvenţi de Conservator, Facutate de Actorie, în prezent profesori la liceul de coregrafie, licee de muzică etc.
15. Cum mai evoluează atelierul Ralucăi? Pe când o colecţie de modă oficială?
Atelierul Ralucăi merge foarte bine, s-a dovedit a fi o pasiune transformată cu succes într-o afacere. Odată cu deschiderea şcolii şi-a mutat şi atelierul în aceeaşi clădire pentru că i-ar fi fost foarte greu să se împartă între două locaţii. Nu cred că s-a gândit deocamdată la o colecţie, însă mă bucură enorm să văd că este căutată şi că multe fete şi doamne calcă pragul atelierului pentru a-şi crea rochii pentru ocazii speciale. În această vară a făcut şi primele două rochii de mireasă şi reprezintă o împlinire deosebită pentru ea, să vadă că miresele o aleg pentru cea mai importantă zi din viaţa lor.