Oana Zăvoranu era aşteptată joi la Judecătoria Sectorului 3, însă nici gând ca aceasta să aibă de gând să meargă în faţa magistraţilor. În timp ce Pepe o aştepta la proces, ea se distra pe o motocicletă a poliţiei rutiere.
Oana Zăvoranu nu pare să fie foarte afectată de procesul pe care i l-a intentat Pepe, fostul său soţ, care o acuză că i-a distrus apartamentul şi i-a furat banii din seif. Ba mai mult, vedeta pare că se află într-o foarte bună dispoziţie.
Astfel, ea a postat pe Facebook mai multe fotografii în care apare pe o motocicletă a poziţiei rutiere. Poza este însoţită de un mesaj în limba engleză: „Real power, baby” şi a fost făcută într-o benzinărie. Pe imagini se vede cum poliţistul de la rutieră o ajută pe vedetă să urce pe motocicletă şi să dea bine în poze.
Andrei Codău, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere din cadrul Poliţiei Capitalei a declarat pentru România TV că se fac cercetări pentru a se afla în ce circumstanţe s-au făcut fotografiile, dacă au fost cu ocazia unei zile festive a Poliţiei sau au fost făcute într-una dintre zilele libere ale agentului.