Roxana Ionescu, cuplată cu fostul coleg de la «Dansez pentru tine»?

Participarea la îndrăgita emisiune „Dansez pentru tine”, i-a adus „Mamei Natură” atât notorietate, cât și aventură.

Gura târgului vorbește că în 2011, la prima sa participare la „Dansez pentru tine”, Roxana Ionescu s-ar fi atașat suspect de mult de partenerul ei de dans, Ştefan Rebeja. Vedeta nu o ducea prea bine în căsnicia sa de atunci, dovadă fiind și divorțul ulterior.

Potrivit unor surse, Roxana şi Ştefan au început să iasă mai mult împreună, în afara orelor de antrenamente, şi ar fi devenit mai intimi decât doi colegi. Nu ştim cât a durat relaţia, însă, la un moment dat, Ştefan a fost auzit spunând că s-a despărţit de Roxana şi că nu mai ştie nimic de ea.