Bianca Drăguşanu pare să fi trecut cu bine de operaţia de la picioare, fiind externată mai devreme decât se credea. Astfel, dacă în cursul zilei de miercuri, la câteva ore după operaţie, se specula că va rămâne internată pentru cel puţin două zile, frumoasa vedetă a părăsit Ungaria în cursul zilei de joi.
Soţul Biancăi Drăguşanu, Victor Slav, a ajuns la clinica unde a fost operată vedeta în cursul orei 12.30, potrivit Wowbiz.
Jumătate de oră mai târziu cei doi au ieşit pe uşile spitalului, Victor transportând-o pe Bianca în braţe până la maşină. După ce s-au îmbarcat, cei doi au pornit spre Bucureşti.
Inedit este faptul că prezentatorul TV a condus cu viteză, motiv pentru care din Budapesta până la graniţă a făcut doar o oră şi jumătate, conform informaţiilor dintr-o emisiune de televiziune, conducând şi cu 180 de kilometri pe oră, chiar dacă viteza admisă pe autostradă este de 130.