Preşedintele Traian Băsescu a trimis la CCR, miercuri, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a trimis miercuri, 9 octombrie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, în conformitate cu prevederile Articolului 146 lit. a) din Constituţia României şi ale Articolului 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene’, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.