Vosganian și-a dat demisia. Ponta a aprobat-o

UPDATE 19:12 Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, și-a dat demisia. Premierul Victor Ponta i-a acceptat-o.

Deși senatorii l-au scăpat de urmărirea penală, prin vot, Varujan Vosganian a spus că-și va demisia de onoare din funcția de ministru al Economiei.

Premierul Victor Ponta a declarat că este gata să-i semneze demisia lui Vosganian.

Peste 100 din senatorii prezenţi au votat împotriva acestei cereri. Pentru aprobarea solicitării era necesar votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Rezultatul oficial al votului Senatului în cazul solicitării privind începerea urmăririi penale în cazul ministrului Varujan Vosganian a fost anunţat în plen. Astfel, au fost înregistrate 126 de voturi „împotriva” începerii penale şi 25 de voturi „pentru”.

Votul a fost secret cu bile, fiind exprimate 151 de voturi.

Procurorul general al Parchetului ICCJ a solicitat, în 2 septembrie, Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.

Solicitările au fost trimise Senatului şi şefului statului de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma cererii primite de la şeful DIICOT.

Dosarul în care DIICOT a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Videanu şi Vosganian este desprins din cel în care, în decembrie 2011, procurorii au început urmărirea penală în cazul a 40 de persoane cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru complot şi subminarea economiei naţionale.