Liviu Dragnea a fost trimis în judecată

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.

Dragnea este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de faptul că şi-a folosit influenţa de lider de partid pentru a frauda referendumul din 29 iulie 2012, organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, potrivit Mediafax.

Vicepremierul Dragnea s-a prezentat la sediul DNA la exact un an de la desfăşurarea amintitului referendum, pentru a i se prezenta materialul de urmărire penală pe care l-au întocmit procurorii pe numele său. Liviu Dragnea mai este învinuit în acest dosar împreună cu alte 70 de persoane.

Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare de procurorii DNA, pe 6 septembrie 2012, în dosarul „Referendumul” pentru că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie folosind zece metode, printre care votul multiplu, turismul electoral, falsificarea de semnături.

Potrivit DNA, Liviu Dragnea este urmărit penal pentru săvârşirea a patru infracţiuni: folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni; instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane; instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.