Referinduse-se la postul de televiziune Realitatea TV, premierul Victor Ponta a declarat vineri că scopul modificării Legii insolvenţei este acela ca taxele curente să fie plătite de toţi cetăţenii astfel încât companiile din România să nu mai fie împărţite între „fraierii care plătesc taxele şi deştepţii care nu le plătesc”.
„Nu mai putem împărţi România între fraierii care plătesc taxele şi deştepţii care nu le plătesc. Acesta este scopul Codului insolvenţei. Toată lumea trebuie să plătească măcar taxele curente”, a răspuns primul-ministru unei întrebări legate de Codul insolvenţei, potrivit RTV.
Ponta a precizat că România va fi o ţară mai corectă dacă acest lucru va reuşi. „Eu mi-am dorit şi asta ne dorim în România, să nu mai împărţim companiile între fraierii care plătesc taxele şi deştepţii care nu plătesc. Acesta este scopul Codului insolventei. (…) Toată lumea trebuie să plătească taxele curente”, a spus premierul, aflat in vizită la parcul industrial Ciorani din Prahova
Victor Ponta i-a spus unei angajate Realitatea TV că dacă televiziunea la care lucrează nu îşi achită taxele, nici angajaţii nu au niciun drept şi că el se luptă inclusiv pentru jurnalisţi, în acest fel.
„Neplătind firma dumneavoastră taxele, nu o să aveţi dreptul la somaj, la pensie, nu aveţi dreptul la nimic. Eu mă lupt inclusiv pentru dumneavoastră”.
Postul de televiziune Realitatea TV susţine că, din cauza unui articol din Codul insolventei, va trebui să oprească transmisia.
Noul cod al insolvenței aprobat de Guvern miercuri a stârnit numeroase polemici în presă. Reprezentanții Realitatea Media SA consideră că prin acest act normativ se dorește închiderea stației TV, însă reprezentanții Guvernului susțin că noul cod nu își propune închiderea acestei instituții media.