Vremea se încălzește

Sâmbătă, valorile termice vor creşte uşor în toată ţara, dar vremea încă se va menţine mult mai rece decât în mod obişnuit. Cerul va fi de la variabil la senin, cu unele înnorări în regiunile estice, unde şi vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.

Temperaturile maxime se vor încadra între 7…8 grade în depresiuni şi 15…16 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime între -3 şi 7 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până la -6 grade. Local în Transilvania şi izolat în celelalte regiuni se va produce brumă; se va semnala ceaţă local în vest şi sud-vest şi pe arii restrânse în rest, mai ales dimineaţa şi noaptea.