Ca să dea bine pe hârtie, Guvernul are interesul să nu ne plătim datoria externă
România trăieşte din împrumuturi, cheltuielile aparatului bugetar neputând fi susţinute de încasările la buget, iar „centura de siguranţă” despre care vorbea preşedintele Traian Băsescu, mai întâi, apoi Victor Ponta, s-a transformat în petic numai bun de acoperit găurile din buget. Datoria publică externă s-a triplat în ultimii cinci ani, iar banii nu se văd în investiţii. Ministerul Finanţelor a majorat datoria externă publică în valută cu încă 1,5 miliarde de euro, prin bonduri pe şapte ani emise la o dobândă de 4,8% pe an. Românii au de plătit în acest moment finanţatorilor externi 37,2 miliarde de euro, în condiţiile în care banii (şi cei de la buget, dar şi cei împrumutaţi) sunt direcţionaţi în special spre pensii şi salarii, sau spre cheltuieli cu bunuri şi servicii, în timp ce investiţiile sunt în declin. Sectorul infrastructurii, care ar fi putut să dea pe timp de criză un impuls economiei, a îngheţat.
Rezerva inexistentă
Totul a început cu acea „centură de siguranţă” a lui Traian Băsescu. Cu toţii ne amintim cum spunea el că România împrumută aceşti bani (circa 20 de miliarde de euro) ca o rezervă de bună funcţionare, nu pentru a-i cheltui, ci pentru a-i folosi doar în cazuri de urgenţă. Atunci, datoria publică externă era de 10,5 miliarde de euro (în decembrie 2008).
În anii ce au urmat, datoria publică externă a crescut până la 35,7 miliarde de euro în iunie 2013, fără ca suma suplimentară de 25 miliarde de euro să se vadă în investiţii de infrastructură, în energie sau de orice fel. Dimpotrivă, investiţiile publice au scăzut în primul semestru din 2013 cu 10%, în timp ce cheltuielile de personal pentru bugetari au crescut cu 18%.
Legat de problema datoriei externe, guvernatorul BNR Mugur Isărescu susţine că ar fi o crimă economică să ajungem cu datoria la zero, aşa cum a făcut Ceauşescu. „Unii dintre noi îşi amintesc cum, în anii ’70, după 10 ani de prosperitate au venit 10 ani în care ne-am plătit datoria. A fost o crimă economică. Soluţia României este să avem o datorie pe care s-o putem gestiona”, a declarat Mugur Isărescu la un seminar pe tema datoriei.
„Doar o mică parte e datorie publică. O altă parte a ei e formată din datoriile sectorului privat şi o a treia parte e creată de bănci care au finanţat românii. Când unii analişti vorbesc despre datorie, nu fac aceste nuanţe care pot degenera în discuţii periculoase”, a mai adăugat Isărescu.
Isărescu ascunde gunoiul sub preș
Despre declaraţiile întâi-stătătorului din Banca Naţională a României s-ar putea spune că sunt măcar incorecte, dacă nu false. La sfârşitul lui 2008, când a început să se simtă criza în România, datoria externă publică reprezenta mai puţin de 15% din datoria totală, iar acum ponderea este mai mult decât dublă, îndreptându-se spre 40% din datoria externă totală. Atunci, într-adevăr, o mică parte din datoria externă era datorie publică. Astăzi nu mai este aceeaşi situaţie – dar această nuanţă nu a mai fost relevată de Mugur Isărescu.
Merită de observat şi la ce costuri se împrumută statul român. „Emisiunea a fost suprasubscrisă de peste patru ori, oferta investitorilor totalizând 6,4 miliarde de euro, în condiţiile în care solicitarea maximă a statului român a fost de 1,5 miliarde de euro. Maturitatea împrumutului este de 7 ani, având o dobândă de 2,95 puncte procentuale peste indicatorul de referinţă al pieţei, în scădere cu 0,75 puncte procentuale faţă de ultima emisiune de obligaţiuni de stat denominate în euro pe piaţa externă din luna octombrie 2012″, a spus Liviu Voinea, ministrul bugetului.
Asta poate fi tradus în două feluri: fie România oferă randamente mari, fie băncile nu au încredere în sectorul privat şi preferă să împrumute statul român. Oricare ar fi răspunsul, nu este deloc bine. Asta pentru că România este în continuare dependentă de capitalurile străine, atât pentru rostogolirea datoriei externe, cât şi pentru finanţarea deficitului bugetar.
Plata datoriei externe sau interne fără rostogolirea acesteia se poate realiza numai dacă se creează excedente sau se reduc rezervele valutare ale ţării. Iar dacă România ar alege să plătească datoria prin restrângeri de cheltuieli, nu s-ar mai înregistra creşterea economică prognozată.
