Autocar răsturnat, doi morți, patru răniți

Două persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost transportate la spital, după ce un autocar cu 77 de oameni la bord s-a răsturnat. Toţi sunt turişti ucraineni şi se întorceau acasă din vacanţa petrecută în Bulgaria.

Tragedia a avut loc pe drumul europeran 85. Autocarul a derapat şi s-a răsturnat în şanţ. Se pare că șoferul ar fi adormit la volan.

În urma impactului, o femeie a murit pe loc, iar alte cinci persoane au fost duse la spital. Din nefericire, pentru una dintre victime, medicii nu au mai putut face nimic.

„Un autocar care se deplasa din Bulgaria cu destinaţia Kiev, Ucraina, a ieşit în afara părţii carosabile răsturnându-se în şanţ. În urma cercetărilor efectuate să stabilim şi cauza accidentului. Din primele cercetări se pare că ar fi vorba de oboseală la volan”, a declarat Cătălin Manea, purtător de cuvânt Poliţia Rutieră Vrancea.