Mădălina Ghenea s-a logodit cu un fotbalist italian

Relaţia cu năbădăi dintre Mădălina Ghenea şi Gerard Butler a luat sfârşit de ceva vreme. Conform presei italiene, Mădălina Ghenea s-ar fi sărutat cu un fost iubit, fotbalistul Marco Borriello, iar recent chiar s-ar fi logodit.

„Românca şi fotbalistul s-au sărutat în Ibiza”, „Sunt foarte intimi unul cu celălalt”, sunt doar câteva dintre titlurile care au apărut în ultima lună în presa din Italia.

Jurnaliştii din Peninsulă scriu că olteanca s-ar fi reîntors la jucătorul napoletan Marco Borriello, cu care s-a iubit înainte să înceapă o relaţie cu actorul scoţian Gerard Butler. Aceştia au fost văzuţi sărutându-se pasional în timpul unei vacanţe în Ibiza, la jumătatea lunii august. Mai mult, fotbalistul şi-a inscripţionat pe tricou numărul 88, simbolizând data de naştere a Mădălinei Ghenea, potrivit Libertatea.

Se pare că atracţia din Ghenea şi sportivul lui AS Roma este foarte puternică, bruneta declarând la scurt timp după despărţirea de el, acum mai bine de un an că sexul cu el era ca un drog. „Sexul cu el era ca un drog. A fost nebunie totală cu el în intimitate”, declara Mădălina Ghenea. De altfel, Borriello ar fi fost motivul pentru care Gerard Butler şi Maddy s-au despărţit, la sfârşitul lunii august.