Accident teribil, cu trei morți

Grav accident la Nădlac. Trei oameni au murit, după ce două autocare s-au ciocnit violent. Alți 29 de pasageri au fost răniți.

Coliziunea frontală a avut loc la Nădlac între un autocar care venea din Spania şi altul care se îndrepta către Budapesta. Primul a intrat pe contrasens şi nu a mai putut evita impactul.

Potrivit martorilor, autocarul din Spania circula cu viteză, deşi tocmai intrase în curbă, iar carosabilul era umed. În urma impactului, ambii şoferi au murit, precum şi un şofer de rezervă.

Trei dintre răniţi sunt în stare foarte gravă.